Ministrul Transporturilor anunţă că există litigii în care se cere CNAIR aproape un miliard de euro pentru nerespectarea unor clauze din contracte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că în prezent există litigii în care diverse firme cer CNAIR aproape un miliard de euro pentru nerespectarea unor clauze din contracte.

El anunţă că, în urma unei modificări legislative, firmele vor primi, la rândul lor, „certificate de bună purtare” acordate în funcţie de modul în care antreprenorii respectă, la rândul lor, prevederile contractuale. Primul contract a fost deja reziliat, după adoptarea modificărilor legislative, anunţă ministrul.

„În acest moment, ştiţi care sunt claim-urile pe care le-am găsit, dar care au rămas în acelaşi cuantum de când am venit ministru, la CNAIR? Valoarea. Aproape un miliard de euro, astăzi, când vorbim, şi acum şase luni tot pe acolo. Dacă am schimbat ceva, că tot vorbeam despre schimbările pe care le-am propus noi şi care au fost adoptate prin Ordonanţă în urmă cu vreo două luni  la legea achiziţiilor publice -  dar nu doar la lege, că trebuia să intrăm şi pe Hotărâri de Guvern, era un fel de Ordonanţă-trenuleţ – a fost şi acest aspect. În acest moment faţă de trecut, CNAIR (...) trebuie să emită din trei în trei luni certificate de bună purtare, adică dacă şi-au făcut sau nu treaba, în cele trei luni, cum s-au angajat pe contract”, a spus ministrul. 

Conform ministrului, în iunie se vor acorda primele certificate conform actului normativ adoptat în urmă cu două luni. 

„Pot să vă spun că am făcut prima reziliere, pe tronsonul autostrăzii Transilvania de la Chiribiş la Biharia. Semnat contractul undeva în 2020 într-un context electoral, s-a semnat acel contract şi din 2020 până acum două săptămâni, când au hotărât cei de la CNAIR rezilierea, nu s-a întâmplat absolut nimic. Odată cu rezilierea, să ştiţi că are certificat negativ şi nu va mai putea participa la nicio licitaţie la Ministerul Transporturilor, pe următorii trei ani”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite