Ministerul Finanţelor dă startul unei noi ediţii Tezaur, cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an

0
0
Publicat:

Românii pot cumpăra, începând de luni, titluri de stat Tezaur cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor.

foto titluri de stat Tezaur
Ministerul Finanţelor dă startul unei noi ediţii Tezaur FOTO Arhivă

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 8 iulie şi 8 august online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Între 8 iulie şi 9 august, titlurile de stat pot fi achiziţionate de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, între 8 iulie şi 8 august în mediul urban şi între 8 iulie şi 7 august în mediul rural, prin subunităţile poştale ale CN Poşta Română SA.

„Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont Junior”, se menţionează în comunicat.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Titlurile de stat Tezaur sunt instrumente financiare gândite special pentru economisire. Ele sunt disponibile aproape permanent, au o dobândă competitivă și neimpozabilă, garantată de stat și sunt foarte ușor de achiziționat, în oficiile poștale sau în sediile Trezoreriei din toată țara. Oferă siguranță și venituri regulate celor care vor să facă economiile să producă suplimentar, în timp ce furnizează Guvernului resursele necesare pentru a-și îndeplini obiectivele financiare. Tocmai de aceea Tezaur rămâne un pilon al stabilității economice, fiind una dintre cele mai importante opțiuni de pe piață”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice iar prospectul de emisiune și orice eventuale modificãri ale acestuia sunt publicate la secțiunea Datorie publicã, www.posta-romana.ro.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite