Marea recalculare: Pensionarii vor primi acasă deciziile cu noul cuantum. De când se aplică majorările şi ce se întâmplă cu pensiile speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Budăi, noul ministru al Muncii. Foto MEDIAFAX / Alexandra Pandrea
Marius Budăi, noul ministru al Muncii. Foto MEDIAFAX / Alexandra Pandrea

Marea recalculare a pensiilor a început la 1 octombrie, preconizându-se că va dura un an. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat însă că majorările vor intra mai devreme în vigoare, iar pensionarii vor primi acasă deciziile cu noul cuantum. De aceste majorări vor beneficia şi cei care au ieşit la pensie în baza unor legi speciale, a mai spus ministrul.

"Vor primi în plus (pensionarii n.r) de când a intrat legea în vigoare, de la 1 octombrie. În lege spune că această recalculare se derulează pe o perioadă de 12 luni, dar, indiferent când se va termina de calculat ultimul dosar din ţară, acel pensionar va primi banii începând cu 1 octombrie 2018. Practic nu pierde niciun leu. Pentru a pune în aplicare o asemenea lege există nevoie de un soft, program informatic, pe care trebuie să-l achiziţionăm. 

Suntem în procedura de achiziţie, suntem în procedura finală şi imediat semnăm raportul procedurii şi contractul. Scrie în lege clar că această procedură de recalculare şi de plată se derulează în interiorul acestor 12 luni, dar, repet, punerea în plată se face cu intrarea în vigoare. 

Dacă să zicem că în februarie 2019 un pensionar care se încadrează la acea lege 192 primeşte acasă decizia de pensie cu noul cuantum el va fi pus în plată începând cu 1 octombrie 2018. Practic de când a intrat legea în vigoare până va primi decizia acasă acel pensionar va primi diferenţa de bani", a explicat Marius Budăi la România TV.

El a subliniat că de această recalculare vor beneficia cei care au fost afectaţi de inechităţile create de multele modificări ale Legii pensiilor, dar şi cei care au ieşit la pensie pe legi speciale.

"De-a lungul timpului legea pensiilor (...) a fost tot amendată, tot modificată. S-au creat inechităţi, unii pensionari au ieşit mai devreme beneficiind de un alt stagiu de cotizare, alţii au beneficiat de punctaj la grupe, alţii nu.

Acele persoane care nu au punctaj la grupele de muncă şi care au ieşit la pensie pe legi speciale se încadrează la 192. Acelor persoane le va fi recalculată pensia.

Foarte important de precizat că, dacă cumva, din calcul, la unii dintre pensionari iese un cuantum mai mic niciun pensionar nu va pierde ci va rămâne în plată cu acel cuantum care este cel mai avantajos pentru el", a mai spus ministrul Muncii.

Pe de altă parte, Marius Budăi a precizat în această lună pensiile vor fi plătite în toată ţara până pe 15 decembrie.

Cine beneficiază de pensii speciale 

În ultimii ani, guvernanţii au scos pe bandă rulantă nu mai puţin de şase legi speciale prin care acordă drepturi de pensie suplimentare foştilor parlamentari, judecători, procurori, grefieri, piloţi din aviaţia civilă, angajaţi ai Corpului Diplomatic şi  ai Curţii de Conturi.

Numărul beneficiarilor de pensii speciale a crescut în octombrie, înregistrându-se şi creşteri ale sumelor primite de cinci dintre cele şase categorii de pensionarii favorizaţi.

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, la finele lunii octombrie 2018, de 9.153 persoane, în creştere uşoară, cu 14 persoane, faţă de finele lunii precedente, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Cei mai mulţi, respectiv 3.595, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 16.688 lei, din care 15.453 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Pensiile foştilor magistraţi au crescut cu 625 lei în octombrie

Spre comparaţie, în luna septembrie, numărul procurorilor şi judecătorilor pensionaţi era de 3.568,, cu 27 mai puţin decât în octombrie, pensia medie încasată de aceştia fiind de 16.063 lei, din care 14.823 erau plătiţi de la bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de toţi românii.

În luna octombrie, pe lângă faptul că pensia medie încasată de foştii magistraţi a crescut cu 625 de lei, a crescut şi suma plătită de stat, cu 630 lei.

De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 860 de persoane. Pensia medie era de 5.489 lei, din care 3.328 lei suportaţi de la bugetul de stat.

În septembrie, numărul beneficiarilor Legii 216/2015 era cu 4 mai mare, respectiv 864 de pensionari, pensia medie încasată de aceştia fiind cu 2 lei mai mică.

Pensia media a foştilor parlamentari a crescut cu 60 de lei

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 813 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.354 de lei (2.649 lei suportaţi de la bugetul de stat).

În septembrie, numărul foştilor parlamentari aflaţi la pensie era tot 813, pensia medie încasată de aceştia fiind de 4.294 lei, cu 60 lei mai puţin decât în luna octombrie. Din bugetul de stat, acestora li se aloca, în medie, 2.631 lei, cu 18 lei mai puţin decât în octombrie.

Pensiile foştilor piloţi ai Aviaţiei Civile au scăzut cu 6 lei

Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.462 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.699 lei, din care 7.530 lei suportaţi din bugetul de stat.

Această categorie este singura dintre cele şase categorii de beneficiari ai legilor speciale care a înregistrat o scădere a pensiei medii, de la 10.705 lei în septembrie, la 10.699 lei în octombrie. Însă numărul piloţilor civili pensionaţi a crescut, de la 813 persoane în septembrie, la 1.462 persoane în octombrie.

Scăderea valorii medii lunare încasate de aceştia a scăzut cu 6 lei, pentru că statul plăteşte din buget 7.530 lei, faţă de 7.536 lei în septembrie.

Şi pensiile foştilor angajaţi ai Curţii de Conturi au crescut

Pensii de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi s-au acordat unui număr de 609 persoane, media fiind de 7.637 lei, din care 4.219 lei cota suportată din bugetul de stat.

Numărul beneficiarilor de pensii speciale, foşti angajaţi ai Curţii de Conturi, a crescut doar cu o persoană, cuantumul pensiei medii majorându-se cu 13 lei, din care 8 lei provin de la bugetul de stat.

Foştii grefieri încasează deja cu 17 lei mai mult 

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.814 pensionari, pensia medie fiind de 3.958 lei, din care 2.284 lei suportaţi din bugetul de stat.

În luna septembrie, numărul acestora era tot 1.814, dar pensia medie încasată de aceştia era de 3.941 lei, cu 17 lei mai puţin decât în luna octombrie. În septembrie, de la bugetul de stat se aloca, în medie,  2.264 lei, cu 20 de lei mai puţin decât în luna octombrie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite