Isărescu: Aprecierea cursului este remarcabilă în condiţiile crizei din Cipru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criza din Cipru nu a destabilizat leul, deşi filiala din România a Bank of Cyprus este cât 0,25% din produsul intern brut al României
Criza din Cipru nu a destabilizat leul, deşi filiala din România a Bank of Cyprus este cât 0,25% din produsul intern brut al României

Aprecierea cursului de schimb este remarcabilă, în condiţiile crizei din Cipru şi a problemelor de la sucursala Bank of Cyprus, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Noi suntem într-un interval să îl numesc aşa de toleranţă, ca să nu îl speculaţi altfel. Cursul este liber, determinat de piaţă, sigur influenţat de intrări de capitaluri.

Este remarcabil, şi o spun cu toată convingerea, este remarcabil ca în condiţii de criză, şi nu cu o criză prin Islanda, Irlanda, ci o criză în coasta României, în Cipru, cu o situaţie tensionată care a durat mai mult de o lună de zile, şi, cu într-adevăr, Bank of Cyprus avea 0,6% din total piaţă bancară, dacă piaţa bancară este 40% din PIB, 0,6 înseamnă 0,25% din PIB.

Sumă mică, dar aţi văzut cum se inflamează lucrurile de la lucruri mici (...) este remarcabil că în condiţii de criză, cu o criză în coasta României, cu tensiuni inerente, cursul s-a apreciat, nu s-a depreciat. A fost un test care se poate citi în termeni pozitivi, fără să fim optimişti", a spus Isărescu, citat de Mediafax.

Leul s-a apreciat cu peste 2% în raport cu euro în ultima lună, iar referinţa anunţată de BNR a coborât luni la 4,3224 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel de un an şi patru luni. De la începutul anului, cotaţia monedei naţionale a câştigat 2,4% în faţa euro.

Exporturile şi cursul

El nu exclude ieşirea dintr-un cerc vicios şi intrarea într-un cerc virutos, care să presupună apreciere şi creşterea exporturilor.

"S-a mai întâmplat în România, de exemplu în 2000 - 2001. Nu văd de ce nu s-ar mai întâmpla şi în prezent. Însă nu cu o apreciere masivă a cursului", a adăugat guvernatorul BNR.

„De 20 de ani nu am văzut surplus în contul curent al României”

Isărescu arătase anterior că exporturile şi producţia manufacturieră au performat peste aşteptări şi au dat semnale de ameliorare a activităţii economice

"Nu ştim dacă surplusul din contul curent este un accident, este temporar, legat de intrarea în producţie a automobilelor Ford şi exportul Ford, dar în 20 şi ceva de ani de când sunt pe acest scaun nu am văzut niciodaă surplus în contul curent şi aşteptam momentul", a mai spus şeful BNR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite