Iohannis anunţă posibile plafonări de preţuri la alimente, utilităţi sau carburanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se pot plafona preţurile la alimente de strictă necesitate, carburanţi, utilităţi sau medicamente, dacă va fi nevoie pe perioada stării de urgenţă.

Principalele declaraţii:

Foarte important este să limităm povara financiară asupra cetăţenilor.

Pe perioada stării de urgenţă, dacă va fi nevoie, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimente de strictă necesitate şi la servicii de utilitate publică, energie electrică şi termică, gaze, salubritate, carburanţi, în limita preţului mediu din ultimele trei luni dinaintea declarării stării de urgenţă.

Angajatorii şi angajaţii afectaţi vor fi sprijiniţi prin derogare de la prevederile legale în vigoare.

Angajaţii şi familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau oprită total prin starea de urgenţă vor beneficia de protecţie socială.

Guvernul va anunţa în curând pachetul de soluţii pregătite pentru domeniile afectate. Producţia şi întreaga economie trebuie să fie pregătite să susţină combaterea răspândirii epidemiei.

Se va asigura continuitatea tuturor serviciilor de utilitate publică.

Am decis suspendarea efectuării controalelor la angajator de către inspectoratele teritoriale de muncă, cu câteva excepţii.

Citeşte şi:

DOCUMENT Ce măsuri în domeniul economic conţine decretul privind instituirea stării de urgenţă

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite