Ioan Niculae a pierdut definitiv controlul asupra InterAgro
0Omul de afaceri Ioan Niculae a pierdut definitiv controlul asupra companiei cu profil agricol InterAgro SA, principala din grupul omonim, înființată în 1994, aflată în insolvență de 9 ani și căreia creditorii i-au aprobat acum intrarea în faliment.

Niculae avea acest statut de control prin intermediul Interaction SRL, fondată în 1991 și de asemenea insolventă, care deținea 76,46% din acțiunile InterAgro SA. Acum, acest pachet de control se află în posesia traderului de gaze naturale Gaz Management Consulting, controlat și condus de basarabeanul cu cetățenie română Ion Sajin, potrivit datelor Profit.
Restul acțiunilor InterAgro SA sunt deținute în continuare de fiica lui Ioan Niculae, Adina Niculae (18,82%), și de britanica Claire Marie Bilton (4,71%). Toate contestațiile împotriva șirului de proceduri prin care Gaz Management Consulting a ajuns să aibă peste 3 sferturi din InterAgro SA, care a culminat cu preluarea pachetului de acțiuni la licitație contra sumei de puțin peste 2 milioane de lei, au fost soluționate definitiv în favoarea traderului de gaze, iar participația sa de 76,46% din capital a fost înscrisă la Registrul Comerțului, potrivit documentelor oficiale analizate de Profit.ro via termene.ro. Imediat după, noul acționar majoritar a impus, într-o AGA extraordinară, o hotărâre de aprobare a demarării unei operațiuni de divizare a InterAgro SA, a cărei implementare se află deocamdată în stadiu de proiect și care are nevoie și de acordul creditorilor.
Conform proiectului, va fi înființată o nouă societate, InterAgro Agricol SRL, cu asociat unic InterAgro SA, căreia îi vor fi transferate o parte din activele, pasivele și personalul exploatațiilor agricole de cereale Perișoru și Fântânele, precum și contractele de concesiune, arendă, vânzare de mărfuri și de alte tipuri aferente acestor puncte de lucru.
În 2019, grupul InterAgro, deţinut de omul de afaceri Ioan Niculae, deținea Chemgaz Holding, Donau Chem, Ga Pro Co Chemicals, Nitroporos și Viromet.
Amintim că în luna mai a anului trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) s-a pronunţat definitiv în aşa-numitul dosar Romgaz-Interagro, în care fostul ministru al Economiei Adriean Videanu şi omul de afaceri Ioan Niculae au fost acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi delapidare.