Transgaz şi slovacii de la Eustream au semnat un memorandum pentru dezvoltarea Eastring

0
Publicat:
Ultima actualizare:
transgaz

Transportatorul naţional de gaze Transgaz şi operatorul omolog din Slovacia, Eustream, au semnat un memorandum de înţelegere prin care părţile îşi exprimă acordul pentru cooperarea împreună cu ceilalţi operatori din Cehia, Ucraina, Ungaria şi Bulgaria în vederea investigării posibilităţilor de dezvoltare a coridorului de transport al gazelor Eastring pe teritoriile României şi Slovaciei.

”Cu această ocazie, în calitate de director general al Transgaz SA, Ion Sterian, a subliniat percepţia pozitivă şi aprecierea de care se bucură partenerii slovaci în România şi a exprimat încrederea că deschiderea manifestată de Eustream a.s. pentru dezvoltarea relaţiei de colaborare cu Transgaz va aduce rezultate favorabile pentru aprofundarea şi intensificarea conlucrării în plan regional, prin crearea şi armonizarea condiţiilor de dezvoltare şi integrare a reţelelor de transport în domeniul gazelor naturale şi, în general, al energiei”, arată un comunicat transmis luni de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

 În viziunea lui Ion Sterian, apropierea dintre Transgaz şi Eustream va facilita schimburi de experienţă tehnologică în domenii precum proiectarea şi cercetarea, operarea şi dezvoltarea sistemelor de transport, dispecerizarea gazelor naturale, mentenanţa conductelor, implementarea şi modernizarea SCADA, transpunerea legislaţiei şi a reglementărilor UE din domeniul energetic.

”Partenerii slovaci au evidenţiat, la rândul lor, scopul comun al creşterii siguranţei în aprovizionare la nivel european şi nevoia de consolidare a progreselor obţinute până în prezent de operatorii sistemelor de transport gaze naturale din Slovacia şi România”, adaugă oficialii Transgaz.

Eustream a.s este operatorul sistemului slovac de transport gaze naturale, autorizat pentru desfăşurarea activităţilor de transport gaze naturale în Slovacia.

Transgaz este operatorul tehnic al sistemului naţional de transport şi răspunde de funcţionarea acestuia în condiţii de siguranţă, eficienţă economică şi protecţie a mediului înconjurător.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite