Investiţiile nete în economia naţională au depăşit 106 miliarde de lei în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock
FOTO: Shutterstock

Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 106,195 miliarde de lei în 2020, în creştere cu 0,1%, comparativ cu anul 2019, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, anul trecut, lucrările de construcţii au înregistrat o crştere de 9,3% iar scăderi de 10,5% au fost raportate la alte cheltuieli dar şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 8,8%.

În ultimul trimestru din 2020, comparativ cu cel din 2019, investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 0,6%, declin înregistrat la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 14,5% şi la alte cheltuieli cu 8,8%.

Conform INS, o creştere s-a înregistrat la lucrări de construcţii noi cu 15,2%. În trimestrul al patrulea din 2020 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 37,535 miliarde de lei.

INS menţionează că investiţiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării şi reconstrucţiei celor existente, precum şi valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente şi al terenurilor preluate cu plată de la alte unităţi sau de la populaţie (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc.).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite