Grindeanu: Licitaţia pentru construcţia sectorului Margina – Holdea din Autostrada Lugoj – Deva continuă. Contestaţia Aktor, respinsă definitiv

Grindeanu: Licitaţia pentru construcţia sectorului Margina – Holdea din Autostrada Lugoj – Deva continuă. Contestaţia Aktor, respinsă definitiv

Foto: Facebook Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis, miercuri, că licitaţia pentru construcţia sectorului Margina – Holdea din Autostrada Lugoj – Deva continuă, după ce contestaţia depusă de firma Aktor a fost definitiv respinsă de Curtea de Apel Bucureşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Licitaţia pentru construcţia sectorului Margina – Holdea din autostrada Lugoj – Deva continuă! Contestaţia firmei Aktor a fost astăzi definitiv respinsă de Curtea de Apel Bucureşti. Această decizie favorizează continuarea licitaţiei pentru contractul necesar proiectării şi execuţiei secţiunii lipsă din autostrada Lugoj-Deva: Lotul 2, secţiunile E şi D”, a transmis Sorin Grindeanu pe pagina sa de Facebook.  
 
Potrivit acestuia, în perioada următoare CNAIR va publica răspunsul consolidat la clarificări. 
 
Ministrul reaminteşte că în procedura de selecţie au rămas cei şase ofertanţi selecţionaţi anterior: 
 
- Asocierea Sc Alsİm Alarko Sanayİ Tesİslerİ Ve Tİcaret A.Ş – Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. (Turcia)
 
- Asocierea Impresa Pizzarotti & Cspa – Pizzarotti Sa – Retter Project Management Srl (Italia – Romania)
 
- Asocierea Terna Sa – Intracom Constructions Societe Anonyme Technical And Steel Constructions (Grecia)
 
- Kolin Insaat Turizm Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi (Turcia)
 
- Asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret A.S. – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret A.S. (Turcia)
 
- Strabag Srl (Romania)
 
„Antreprenorul Aktor S.A a fost exclus din licitaţie încă din prima etapă din cauza unei sancţiuni aplicate de Banca Mondială pentru abateri grave şi practici frauduloase”, precizează ministrul.  
 
Pe 27 octombrie, CNAIR a publicat lista celor şase ofertanţi rămaşi în cursa pentru construirea secţiunii „tunelurilor pentru urşi” din Autostrada Lugoj – Deva.
 
„Miercuri, 27 octombrie 2021, CNAIR SA a finalizat procesul de evaluare a candidaturilor depuse în cadrul procedurii de atribuire Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul major de investiţii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secţiunea E şi finalizare Sectiunea D”, anunţau reprezentanţii CNAIR.
 
Potrivit sursei citate, pe primele şase locuri s-au calificat ofertanţii menţionaţi mai sus.
 
 
 
Traseul are o lungime de 9,13 km, din care 2,13 km de tunel. 
 
Termenul pentru depunerea ofertelor este 31 ianuarie 2022.
 
Conform condiţiilor din Acordul de mediu a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secţiunii E2. Lungimea celor două tuneluri va fi de aproximativ 2,13 km. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecţionale prevăzute cu platforma de 11,25 m, pe fiecare cale de circulaţie.
 
Valoarea estimativă a contractului este de 1,3 miliarde de lei fără TVA. Această secţiune reprezintă a doua cea mai scumpă bucată de autostradă din România. Tronsonul Holdea – Margina din Autostrada Lugoj – Deva (A1) de circa 9 kilometri are un cost mediu de 33 milioane de euro/kilometru.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările