Companiile anunţă investiţii de 70 de miliarde de euro în sectorul energetic românesc. Unde vor fi alocaţi cei mai mulţi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Companiile au anunţat investiţii de peste 70 de miliarde de euro în sectorul energetic românesc în următorii zece ani, cea mai mare parte fiind în producţia de electricitate, a afirmat, luni, Eric Stab, vicepreşedintele Consiliului Investitorilor Străini şi CEO al Engie România.

Potrivit sursei citate, o sumă de 31 de miliarde de euro, se vor duce în sectorul electricităţii: 26 de miliarde de euro în producţie, inclusiv în surse regenerabile, iar restul de 5 miliarde de euro în reţele, transmite Agerpres.

Totodată, 24 de miliarde de euro vor merge spre sectorul gazelor naturale, 19 miliarde în producţie, incluzând sectorul offshore, iar restul de 5 miliarde în conducte.

În cadrul unei conferinţe pe tema tranziţiei energetice, organizată de FIC, Stab a anunţat că 13 miliarde de euro vor merge spre renovarea clădirilor, iar 3 miliarde de euro în încălzirea urbană.

La rândul său, Christina Verchere, vicepreşedinte al FIC şi CEO al OMV Petrom, a arătat, în aceeaşi conferinţă, că este esenţial ca România să se pregătească să atragă fondurile puse la dispoziţie de UE pentru tranziţia energetică.

„70 de miliarde de euro este o sumă uriaşă, trebuie să fim siguri că avem fondurile necesare pentru ca aceste proiecte să fie puse în practică. Tranziţia energetică este cea mai mare schimbare prin care trec companiile din acest sector. Abilitatea principală este să absorbim banii. 

Trebuie să fim siguri că vom absorbi aceşti bani, sunt sume uriaşe care vor fi disponibile, încă nu s-a stabilit cu exactitate cuantumul lor, dar trebuie să ne pregătim să aducem aceşti bani. Este esenţială cooperarea între sectorul privat şi cel public", a precizat Verchere.

Aceasta s-a referit la importanţa unei legislaţii clare, care să nu fie urmată de modificări, ci să fie predictibilă, pentru a atrage investitorii.

„Mecanismul pentru consumatorii vulnerabili este esenţial şi să fie pus în implementare cât mai repede posibil", a subliniat Verchere.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite