Autostrada Sibiu – Piteşti: Cum avansează lucrările pe şantierul primei secţiuni, Sibiu-Boiţa. Termenul de finalizare este aprilie 2023

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook Sorin Grindeanu
Foto: Facebook Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a publicat, marţi, noi imagini de pe şantierul Autostrăzii Sibiu – Piteşti, secţiunea 1 Sibiu-Boiţa. Potrivit acestuia, constructorul este mobilizat şi lucrează la structuri şi la terasamente, acolo unde terenul permite în aceste zile.

„Un altfel de Mărţişor: cum evoluează lucrările pe Autostrada Sibiu- Piteşti! Secţiunea 1 Sibiu-Boiţa: 13,7 km. Constructorul este mobilizat şi lucrează la structuri şi la terasamente, acolo unde terenul permite în aceste zile. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna aprilie 2023.”, a transmis oficialul pe pagina sa de Facebook.

Săptămâna trecută, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că stadiul fizic al lucrărilor pe secţiunea 1 Sibiu – Boiţa a Autostrăzii Sibiu – Piteşti a ajuns la 61,65%. Tot atunci, Compania a publicat şi o serie de imagini de la faţa locului. 

Lucrările de construcţie pe lotul 1 Sibiu – Boiţa au fost demarate oficial în primăvara anului 2020, iar ordinul de începere a fost emis pe 30 martie.

Contractul de proiectare şi execuţie pentru acest lot, cu o valoare de 612.647.863,28 lei, fără TVA, a fost semnat în data de 14 aprilie 2019, între CNAIR şi compania Porr Construct SRL.

Potrivit prevederilor contractului a fost stabilită o perioadă de 12 luni pentru proiectare, 36 de luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 120 de luni perioada de garanţie.

Autostrada A1 Sibiu - Piteşti se va conecta cu DN 7 / Valea Oltului la Boiţa, printr-un sens giratoriu. 

Contractul pentru lotul 2, Boiţa – Cornetu, a fost semnat cu asocierea turcă Mapa Insaat Ve Ticaret AS – Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS - firme care au în palmares şi Aeroportul Istanbul, printre cele mai mari din lume. 

Citeşte şi: Autostrada Sibiu-Piteşti. Când va începe asfaltarea pe Viaductul Tălmăcel 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite