Autostrada Ford. Grindeanu ameninţă cu rezilierea contractului: Termenele pentru tronsonul 1 sunt deja depăşite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
craiova pitesti tronson 1

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a arătat extrem de nemulţumit de stadiul lucrărilor la Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Piteşti, avertizând constructorul că a schimbat legea şi poate rezilia contractul.

„Termenele de execuţie sunt deja depăşite la Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, iar mobilizarea lasă de dorit!

I-am atras atenţia constructorului italian că trebuia, încă de IERI să recupereze timpul pierdut!

Termenul de finalizare al contractului este sfârşitul anului, iar constructorul a ajuns la doar 45% progres fizic!

I-am atenţionat că am schimbat cadrul legislativ şi, în cazul unei rezilieri, putem să reluăm mult mai rapid proiectele cu alţi constructori.

Nu îmi doresc să se ajungă la rezilierea contractului, însă vreau ca toţi constructorii să îşi respecte prevederile contractuale”, a afirmat ministrul.

Pe tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti lucrează firma italiană Tirrena Scavi care a început lucrările în 2019, iar în iunie 2021 a fost emisă ultima autorizaţie de construire, astfel încât constructorul să aibă front de lucru pe întreg traseul.

Lucrările au fost încetinite de faptul că, în iunie 2021, mai multe gropi cu oseminte au fost descoperite pe raza satului Gîrleşti, comuna Gherceşti, în timpul lucrărilor pe pe acest tronson, potrivit unui anunţ al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Conform unui comunicat al IPJ Dolj, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti s-au sesizat din oficiu ca urmare a unei postări pe o reţea de socializare, cu privire la faptul că pe raza comunei Gherceşti, în şantierul organizat pentru drumul expres Craiova-Piteşti au fost descoperite mai multe gropi în care se află oseminte.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite