În România funcţionează peste 18.500 de agenţii imobiliare. Care sunt cele mai profitabile şi câţi angajaţi au

0
Publicat:
Ultima actualizare:
evaluator-anevar-locuinta-casa-calculator-calcule-bani-prima-casa-noua-casa

Numărul agenţiilor imobiliare a crescut cu peste 20% în ultimii 4 ani la nivel naţional, ajungând la 18.653 de companii, conform datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Primele 75 de companii cu activitate imobiliară din România, cu o cifră de vânzări mai mare de 2 milioane de lei, au înregistrat în anul 2021 o cifră totală de afaceri de 518.921.402 lei (aprox. 105,044 mil. euro), iar profiturile realizate de acestea au fost de 134.370.707 lei (aprox. 27,145 mil. euro), potrivit bilanţurilor publicate de către Ministerul Finanţelor.

Printre serviciile prestate de aceste companii se numără activităţile de intermediere imobiliară, dar şi construcţii, consultanţă în investiţii, leasing şi brokeraj, comercializare de materiale de construcţii, constructii civile, industriale, social-culturale, dezvoltări şi modernizări de drumuri, străzi şi platforme, etc.  

Care sunt cele mai profitabile agenţii imobiliare din România

Printre agenţiile cu cele mai mari vânzări şi creşteri în 2021, primele 10 au fost: 

1. CBRE REAL ESTATE CONSULTANCY SRL (Bucureşti) - 58.129.487 lei (+ 5,78% faţă de cifra de afaceri din 2020) - 151 angajaţi. 

2. SUDREZIDENTIAL REAL ESTATE SRL (Ilfov) - 32.008.866  Lei (+98,46% faţă de cifra de afaceri din 2020) - 27 de angajaţi. 

3. ECHINOX PROPERTY SERVICES SRL (Bucureşti) - 31.71.0618 lei (89,83% creştere faţă de 2020) - 47 angajaţi. 

4. BLITZ NETWORK S.A. (Cluj) - 22.553.124  lei (122,73% creştere faţă de 2020) - 44 angajaţi. 

5. SI. MO. IMOBILIARE S.R.L. (Bucureşti) -  21.614.464 lei (1.936,39% mai mult faţă de 2020). - 1 angajat. 

6. SVN ROMANIA REAL ESTATE ADVISORS S.R.L. (Bucuresti) - 16.339.273 lei (creştere faţă de 2020 - 36.41%) - 4 angajaţi. 

7. ELES IMOBILIARE SRL (Bihor) - 14.961.027 lei (cifră netă pe 2020 – 0) - 2 angajaţi. 

8. CASTA IMOBILIARE S.R.L. (Mureş) - 13.767.024 (creştere faţă de 2020 - 5.977,78%) - 5 angajaţi. 

9. COMMERCIAL PROPERTY SERVICES SRL (Bucureşti) - 11.861.269 Lei (+148.73%) - 3 angajaţi. 

10. DUVENBECK IMOBILIARE S.R.L. (Braşov) - 11.381.825 Lei (+15.80%) - 2 angajaţi. 

În ansamblu, majoritatea companiilor din top 10 au reuşit în 2021 cel puţin să-şi dubleze cifra de afaceri, unele dintra acestea reuşind creşteri cu mult mai mari. Deşi a fost încă pandemie, imobiliarele au rămas atractive, iar firmele cu vechime pe piaţă au reuşit să atragă categorii noi de clienţi şi să-şi crească afacerile.

Majoritatea agenţiilor imobiliare au mai puţin de 10 angajaţi

Printre companiile analizate o singură companie are peste 100 de angajaţi, 10 companii au între 10 şi 100 de angajaţi, restul companiilor având sub 10 angajaţi. 

”În condiţiile în care majoritatea companiilor imobiliare preferă relaţiile de colaborare cu agenţii săi, numărul angajaţilor arată, de fapt, cât personal de sprijin au aceste companii şi cât de dezvoltate sunt sistemele şi procedurile lor interne”, spune Cătălin Priscorniţă, CEO şi fondator Blitz

Cele mai multe agenţii sunt concentrate în Bucureşti

Ca repartizare geografică, cele mai multe agenţii din top sunt concentrate în Bucureşti. Din cele 75 de companii cu activitate în imobiliare, analizate, 37 şi-au desfăşurat activitatea în Bucureşti, 11 în Ilfov, 5 în Cluj, 5 în Timiş, 3 în Braşov, 2 în Arad, 2 în Bihor, 2 în Iaşi, şi câte 1 în alte regiuni şi oraşe. 

Capitala rămâne, aşadar, polul activităţii imobiliare, aceasta fiind şi cea mai mare piaţă imobiliară cu cele mai multe tranzacţii lună de lună. Şi în judeţele dezvoltate se înregistrează o activitate imobiliară importantă şi o prezenţă a agenţiilor imobiliare mai ridicată. 

Datele privind situaţia financiară a companiilor cu activitate în imobiliare provin din bilanţurile contabile depuse la Ministerul de Finanţe de către agenţii economici la finele fiecărui an. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite