Număr record de locuinţe noi în Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 16.000 de locuinţe noi ar putea fi predate până la finalul anului în Bucureşti şi zonele limitrofe, ceea ce ar duce la o creştere cu aproape 8% faţă de numărul de unităţi predate în 2019, arată datele raportului de piaţă „Residential Market Genome 2020” întocmit de compania de consultanţă imobiliară SVN Romania.

Totodată, alte 9.000 de apartamente şi case, aflate în diferite stadii de dezvoltare în Capitală şi împrejurimi, au termene de livrare pentru anul 2021.

Conform raportului, gradele ridicate de absorbţie ale locuinţelor finalizate în Bucureşti s-au situat în acest an la peste 75%, în medie, până la predarea proiectelor.

„Astfel, în luna august a acestui an (ultima lună cu date referitoare la salariul mediu net), erau necesari aproximativ 8,3 ani sau sub 100 de salarii medii pe economie la nivel naţional (677 de euro) pentru achiziţionarea unui apartament nou cu două camere în Bucureşti (50 de metri suprafaţă utilă, 1.350 euro/metrul pătrat util). Comparativ, la începutul anului era necesară o perioadă de 8,67 de ani sau 104 salarii medii pe economie (668 de euro) pentru achiziţionarea aceluiaşi apartament (1.390 de euro/metru pătrat util). La începutul lui 2019 erau necesare 105 salarii medii pe economie, la începutul lui 2018 erau necesare 117 salarii medii, în timp ce în 2008, în momentul de vârf al pieţei din acea perioadă, erau necesare nu mai puţin de 393 de salarii medii pe economie pentru achiziţionarea unui apartament nou în Bucureşti, sau o perioadă de aproape 33 de ani”, arată calculele SVN Romania.

Specialiştii imobiliari explică faptul că nivelul gradelor bune de absorbţie din 2020 s-au obţinut şi într-un context de adaptabilitate mai bună a ofertei la cererea existentă. În acest context, segmentul mass market, caracterizat prin proiecte amplasate în interiorul marilor cartiere sau la marginea oraşului, a redevenit majoritar pe piaţă, cu o cotă de 55,5% din noua ofertă, iar creşterea de la o cotă de 48%, în 2019, s-a produs în principal ca urmare a unei multitudini de noi proiecte dezvoltate în zone precum Militari-Vest, Berceni-Sud sau Theodor Pallady-Est.

În prezent, segmentul „middle market” deţine o pondere de 42% din noua ofertă, iar dezvoltarea a continuat ca urmare a finalizării unui număr ridicat de proiecte în zone semi-centrale, de nord şi în apropierea polilor de birouri din zone ca: Aviaţiei, Grozăveşti - Politehnică sau Expoziţiei.

Pe de altă parte, segmentul premium şi de lux a înregistrat noi recorduri în 2020, cu aproape 500 de noi locuinţe predate. Estimările SVN România arată că piaţa rezidenţială premium şi de lux din Bucureşti atrage tranzacţii anuale de peste 250 de milioane de euro.

La nivel naţional, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Constanţa, Sibiu şi Iaşi au înregistrat cele mai bune rezultate, în timp ce pieţele rezidenţiale regionale de dimensiuni mai reduse (Oradea, Piteşti şi Craiova) „au beneficiat din plin de efervescenţa înregistrată pe piaţa rezidenţială”.

Datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) relevă faptul că, în primele nouă luni ale acestui an, s-au înregistrat aproximativ 381.600 de tranzacţii la nivel naţional, cu 0,3% mai puţine faţă de primele nouă luni din 2019.

Totodată, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), în primele şase luni din 2020, au fost predate 8.528 de locuinţe noi în Bucureşti şi Ilfov, în creştere cu peste 32% faţă de perioada similară a anului trecut, primul semestru din acest an fiind unul record din acest punct de vedere.

SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucători activi pe piaţa de consultanţă imobiliară din România. Compania are două birouri regionale, în Braşov şi Cluj-Napoca, în timp ce SVN International Corp. îşi derulează activitatea în mai mult de 200 de birouri în opt ţări şi regiuni, în care activează peste 1.600 de consultanţi imobiliari şi personal administrativ.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite