Ghidul cumpărătorului de apartament: ce să faci înainte de semnarea contractului

Ghidul cumpărătorului de apartament: ce să faci înainte de semnarea contractului

Înainte să îţi cumperi un apartament, într-un bloc vechi sau nou, te asiguri că este exact ce ţi-ai dorit. Dar crezi că ştii să depistezi toate neregulile dintr-o singură vizită? Acordă atenţie acestor şase lucruri, după cum recomandă un arhitect.

Peste 96% dintre români sunt proprietari de locuinţă, dar mai bine de jumătate dintre aceştia trăiesc în case supra-aglomerate, conform unui studiu Eurostat. Nu au câte o cameră pentru fiecare adult al casei ori per cuplu sau, de multe ori, nu au un spaţiu comun pe care să-l folosească pentru relaxare, iar funcţionarea instalaţiilor termice şi electrice e deficitară.

Oficial, ca o casă sau un bloc de locuinţe să primească autorizaţie de construcţie, dormitorul trebuie să aibă minimum 12 metri pătraţi (mp), livingul 18 mp, iar holul 1,20 mp. În practică, proiectanţii şi dezvoltatorii găsesc diverse tertipuri ca să ocolească legea. Un dormitor mai mic de 12 mp devine birou în acte, de exemplu.

Radu Negoiţă a absolvit Facultatea de Arhitectură a UAUIM Bucureşti în 2006. De-a lungul timpului, a profesat, dar a şi predat în cadrul aceleiaşi facultăţi. Acum se dedică aproape complet proiectului pe care l-a pornit în 2015, un ghid de ales locuinţa corectă pentru cei care caută să îşi cumpere. A început cu o pagină de Facebook, Case Strâmbe pe Radar, s-a transformat într-un site şi apoi într-un job full time. Cum funcţionează, concret? Se uită pe planul imobilului pe care ţi-l doreşti şi îţi face un raport cu toate neregulile care ţin de compartimentare şi spaţiere.

„Gândeşte-te la un bloc ca la un organism”, explică Radu. Sistemul scheletic şi muscular al blocului e format din fundaţie, stâlpi de rezistenţă, grinzi, plăci de beton. Pe structura lui se dezvoltă sistemul circulator, cu instalaţiile sanitare, electrice şi termice. Compartimentarea, în analogia organismului uman, este stratul organelor interne şi al metabolismului. Ţine de cum îţi funcţionează camerele în interior, ce dimensiuni au şi cât de bine reuşeşti să-ţi îndeplineşti scopurile în ele.

Cel mai important, dar şi unul dintre cele mai sacrificate este confortul. El ţine de cum e poziţionat blocul, dacă ai orientare către puncte cardinale luminoase. Cât de uşor ajungi la scară din staţia de autobuz, unde duci gunoiul şi cât te afectează mirosul lui sau unde îţi parchezi maşina.

Înainte să cumperi un apartament, convinge-te, pe cât posibil, că este ce îţi trebuie şi urmează paşii pe care ţi-i recomandă Radu.

1. Verifică dezvoltatorul

Când îţi cumperi apartamentul într-un bloc în construcţie, verifică dezvoltatorul. Chiar dacă proiectul arată fantastic pe site şi scrie că e făcut cu „peisagişti italieni”. Dacă n-a mai făcut nimic, sunt şanse mari să fie primul tun pe care încearcă să-l dea ca să intre în business. Şi asta e un risc pentru tine.

Îl cauţi în Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, unde afli date despre statusul firmei lui şi verifici ce lucrări a mai făcut.

Pentru că în cazul  apartamentelor pe care le cumperi la cheie, poţi descoperi nereguli de la prima vizionare, indicat ar fi să îţi faci dinainte o listă cu lucrurile esenţiale pe care vrei să le verifici.

Dar când alegi o locuinţă în construcţie şi ai de-a face cu un dezvoltator, lucrurile se complică.

„Am semnat antecontractul pentru o garsonieră în iulie 2015, cu promisiunea că <<în maximum patru-cinci luni e gata>>. M-am mutat abia în august 2017. Mergeam pe şantier şi nu mişca nimic, muncitorii erau mereu alţii. Dezvoltatorul spunea că din cauza lor şi a birocraţiei întârzie, ei îmi spuneau că nu îi plăteşte. De fapt, nu-i mai ajungeau banii plătiţi în avans de către noi, viitorii locatari, să termine lucrarea”, îşi aduce aminte Bianca Sterie, proprietara unei garsoniere dintr-un complex rezidenţial nou din Bucureşti.

2. Mergi pe şantier

Citeşte cartea tehnică a construcţiei, pe care dezvoltatorul e obligat să o aibă şi mergi pe şantier împreună cu un inginer structurist sau un diriginte de şantier, pe care îl poţi alege din registrul celor autorizaţi de Inspectoratul de Stat în Construcţii (I.S.C).

Din cartea tehnică verifici clasa betonului, ce tip de fier au folosit în armarea grinzilor, stâlpilor şi a pereţilor, materialele zidăriilor (BCA sau cărămidă) şi câtă de caldură asigură fiecare, calitatea materialelor cu care au izolat fonic şi termic etc

3. Caută spaţii de depozitare

Întreabă dacă există spaţii dedicate pentru depozitare. Chiar dacă ai loc de dulap în cameră, calculează unde depozitezi un aspirator, un mop, o găleată sau alte ustensile şi unelte, astfel încât să nu îţi ia din spaţiul de confort.

Fă-ţi scenarii din viaţa de zi cu zi şi estimează cât spaţiu ai să te mişti. Dacă e, de exemplu, loc pe hol să pui rafturi sau un dulap pentru pantofi, dar să şi treacă două persoane una pe lângă alta.

Citeşte continuarea articolului aici

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările