GALERIE FOTO

Din valoarea totală a proiectului, până în prezent s-au investit 327 milioane de euro, incluzând Iulius Mall Timişoara, la care se adaugă alte 115 milioane de euro destinaţi dezvoltării celei mai înalte clădiri de birouri din România, aflată în construcţie.

Iulius Town reprezintă primul ansamblu de tip mixt realizat în vestul ţării şi cel de-al doilea din portofoliul companiei IULIUS, după Palas Iaşi. Este un proiect regional, care se adresează Timişoarei, clienţilor din judeţele limitrofe şi celor din ţările din proximitate, Serbia şi Ungaria.

„În 2005, când inauguram Iulius Mall Timişoara, ştiam că nu ne vom opri aici, iar clienţii noştri au confirmat această aşteptare. Iulius Mall s-a integrat rapid în viaţa unui public care a depăşit graniţele ţării şi care a impus continuarea proiectului la o scară mult mai mare. Astăzi, Iulius Town este oraşul din oraş, un proiect multifuncţional care generează valoare adăugată pentru comunitate şi întreaga zonă. Împreună cu partenerul nostru, compania Atterbury Europe, am dezvoltat un pol de business regional, care contribuie la dezvoltarea economică, dar şi un spaţiu cosmopolit de shopping şi relaxare, unic în România”, a declarat Iulian Dascălu, Preşedintele companiei IULIUS.

„În iunie 2017, am semnat cu IULIUS un joint venture 50/50 pentru accelerarea ritmului rapid de dezvoltare pentru Iulius Town Timişoara şi alte proiecte. Parteneriatul nostru produce rezultate solide, după cum se poate vedea în prima etapă absolut impresionantă a dezvoltării mixte cu funcţiuni de retail, divertisment şi clădiri de birouri”, a declarat Henk Deist, CEO al companiei Atterbury Europe.

Situat în centrul Timişoarei, Iulius Town reprezintă cel mai important proiect de real estate inaugurat anul acesta pe piaţa din România. Iulius Town este o sumă de recorduri: cea mai mare suprafaţă de retail din afara Bucureştiului – 120.000 mp, 450 de magazine - şi cea mai mare ofertă de spaţii de birouri clasa A din regiune – peste 100.000 mp.

Branduri internaţionale în premieră, cele mai frumoase şi mai noi concepte de magazine disponibile în Europa, precum şi o varietate de cafenele şi restaurante tematice, cu terase şi privelişte spre zona verde confirmă Iulius Town drept destinaţia numărul 1 din vestul ţării pentru shopping, petrecerea timpului liber şi socializare.

Printre noutăţi se numără: Zara Home, Oysho, Peek & Cloppenburg, Liu Jo, Intimissimi, Marks & Spencer, Distinctive multibrand - A | X Armani Exchange, Napapijri şi Pepe Jeans London, Superdry & New Era, Next (kids), Sizeer, Grid, Primigi, Teilor Fine Jewellery, Beautik Haute Parfumerie, Meli Melo Deco etc. Alte branduri din Iulius Mall şi-au extins suprafaţa şi au implementat cele mai moderne concepte de magazine: Zara, Massimo Dutti, Pull & Bear, Bershka, Stradivarius, Guess, Mango, Sephora, Douglas şi Musette.

Oferta va fi completată cu o extindere a World Class, care va deschide cel mai mare centru de fitness din România, cu piscină semiolimpică. De asemenea, Cinema City va inaugura un cinema multiplex extins, cu o capacitate de 12 săli şi va implementa, pentru prima oară în afara Capitalei, conceptul de cinema VIP, cu cină şi film în sistem all inclusive.

Iulius Town include şi concepte aparte de food & beverage, precum cafenele şic şi restaurante tematice, cu specificuri culinare diverse: mexican, mediteranean, libanez, italian, grecesc, sârbesc şi românesc.

Traficul anual estimat pentru Iulius Town este de peste 20 de milioane de vizitatori.

Iulius Gardens, ancora principală a proiectului mixt

Parcul din Iulius Town a presupus o investiţie în valoare de 8,7 milioane de euro şi a fost realizat de o echipă de specialişti din Italia, Germania şi România. Spaţiul verde integrează 10.000 de arbuşti şi 1.400 de arbori de talie mare, transportaţi de la pepiniere din Italia cu peste 500 de autocamioane. Aici, vizitatorii se vor destinde citind o carte pe iarbă, parcul beneficiind de suprafeţe generoase acoperite cu gazon special, care permite traficul intens. Iulius Gardens mai include un lac, pe o suprafaţă de 800 mp, un carusel veneţian etajat pentru copii, un foişor, alei de promenadă şi piaţete pentru evenimente şi târguri în aer liber.

Iulius Town dispune şi de un centru ultramodern de conferinţe, cu trei săli elegante şi o capacitate de până la 1.000 de persoane, care vor găzdui evenimente business şi private.

În ansamblu se va deschide, pe 9 septembrie, prima grădiniţă din Timişoara cu predare în limba engleză după curriculum britanic, dar şi o şcoală primară.

Pol regional de business şi investiţii în infrastructură

Prima etapă de dezvoltare a Iulius Town include peste 100.000 mp de birouri, în care vor lucra aproximativ 13.000 de persoane. Primele trei clădiri sunt operaţionale (50.000 mp închiriabili), printre chiriaşi numărându-se companii multinaţionale din IT, automotive şi customer support. Al patrulea imobil office, aflat în construcţie, va fi şi cea mai înaltă clădire din România. United Business Center 0 (155 m înălţime, 27 de etaje) va include 52.000 mp închiriabili de birouri, un hub medical pe o suprafaţă de 3.000 mp, restaurante, magazine şi un centru de conferinţe.

Iulius Town a presupus investiţii semnificative în infrastructură, în valoare totală de 13 milioane de euro. Străzile din proximitatea proiectului au fost lărgite şi modernizate, iar un tunel auto cu două benzi pe sens, care traversează ansamblul, contribuie la fluidizarea traficului din zonă. Toate aceste investiţii au fost sau urmează a fi donate municipalităţii.

Pe lângă rolul său funcţional, tunelul este o veritabilă galerie de artă murală de dimensiuni impresionante, datorită lucrărilor realizate de 30 dintre cei mai buni grafferi din lume. Acest proiect s-a desfăşurat pe o suprafaţă de 2.000 mp şi a beneficiat de participarea unor artişti din Venezuela, Peru, Brazilia, Mexic, Spania, Italia, Republica Moldova şi România.

Tot la capitolul infrastructură, alte 40,7 milioane de euro au fost investite în spaţii de parcare (într-o parcare supraetajată şi una subterană), numărul locurilor disponibile depăşind 4.000. La acestea se adaugă cele 800 de spaţii pentru parcarea bicicletelor din întregul ansamblu.

Contribuţiile directe la bugetul local furnizate de Iulius Town sunt estimate la peste 6,5 milioane de euro pe an din impozitele pe clădiri.

Iulius Town în cifre:

  • Investiţie: 442 milioane euro dezvoltare Iulius Town: 105 milioane euro Iulius Mall Timişoara + 222 milioane euro 3 clădiri de birouri, retail, parc, parcări, infrastructură + 115 milioane euro clădirea de birouri UBC 0, aflată în construcţie
  • Suprafaţă construită: 443.000 mp (inclusiv Iulius Mall şi UBC 0)
  • Retail: 120.000 mp, cea mai mare zonă de cumpărături din afara Bucureştiului
  • 450 de magazine, cafenele şi restaurante tematice
  • Noutăţi: Zara Home, Oysho, Peek & Cloppenburg, Liu Jo, Intimissimi, Marks & Spencer, Distinctive multibrand - A | X Armani Exchange, Napapijri şi Pepe Jeans London, Superdry & New Era, Next (kids), Sizeer, Grid, Primigi, Teilor Credentials, Beautik Haute Parfumerie, Meli Melo Deco etc.
  • Cinema multiplex: 12 săli; cinema VIP - cină şi film all inclusive
  • Cel mai mare centru de fitness din România: 3.400 mp
  • Trafic: 20 milioane de persoane anual
  • Office: 100.000 mp de spaţii office, 4 clădiri clasa A
  • 30 de companii: Intel, Microsoft, Veoneer, ACI Worlwide, Ness Digital Engineering, Atos, Visma Software, NTT Data, Bitdefender, Endava, Steadforce, Virtual 7, Cognizant, Azets Insight etc.
  • UBC 0: 155 de metri şi 27 de etaje, cea mai înaltă clădire din România
  • 13.000 de angajaţi în clădirile de birouri (inclusiv UBC 0)
  • 3.000 de angajaţi retail
  • 3 săli de evenimente, până la 1.000 de participanţi
  • 3.000 mp hub medical în UBC 0
  • 13 milioane euro modernizare infrastructură
  • Tunel auto: două benzi pe sens, 200 m lungime
  • 4.000 de locuri de parcare
 

Despre IULIUS

Compania IULIUS este cel mai mare dezvoltator şi operator de proiecte mixte din România, cu un portofoliu operaţional care cuprinde peste 300.000 mp de spaţii de retail şi 146.200 mp de spaţii office clasa A. Compania a creat reţeaua naţională IULIUS MALL, cu patru shopping mall-uri regionale (în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava), primul proiect mixt din România, Palas Iaşi, şi primul proiect mixt din vestul ţării, Iulius Town Timişoara.

Cu un trafic anual de peste 68 milioane de vizitatori, proiectele companiei sunt lider de piaţă la nivel regional. În cele 12 clădiri de birouri din ţară, dezvoltate sub brandul United Business Center, lucrează peste 14.500 de persoane, la 60 de companii multinaţionale.

Despre Atterbury Europe

Atterbury Europe B.V. („Atterbury Europe”) a fost înfiinţată de compania sud-africană de dezvoltări imobiliare Atterbury Property Holdings (Pty) Ltd în anul 2014. În prezent, compania este deţinută de un consorţiu de investitori privaţi (37,5%), de RMB Holdings Limited (37,5%) şi Pareto Limited (25%).

Cinci ani mai târziu, succesul platformei este evident prin deţinerea de acţiuni în comun la companii imobiliare cu proprietăţi în valoare de peste 1 miliard de euro, răspândite în trei ţări, preponderent sub forma unor centre comerciale dominante, situate în locaţii cu vizibilitate crescută. Mai mult, echipa promovează creşterea valorii, prin extinderea continuă a proiectelor de dezvoltare din Cipru, Serbia şi România.

 

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea