Grindeanu se va întâlni săptămâna viitoare cu transportatorii nemulțumiți de polițele RCA. Reacția UNSAR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că se va întâlni și săptămâna viitoare cu transportatorii pe tema polițelor RCA, după întâlnirea care a avut loc joi cu doar trei organizații.

Mai multe camioane participante la protestul față de valoarea polițelor RCA
Transportatorii au protestat față de valorile la care au ajuns polițele RCA

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a discutat joi dimineaţa la sediul MTI cu reprezentanţi a trei confederaţii şi Asociaţii de transportatori, discuţiile urmând a fi reluate miercurea viitoare.

"Împreună cu cei de la COTAR, Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002- APTE 2002 şi APULUM s-a stabilit reluarea discuţiilor pentru miercurea viitoare. Acestea se vor concentra pe identificarea unor soluţii realiste şi aplicabile pentru problemele cu care se confruntă transportatorii", menţionează reprezentanţii ministerului într-un comunicat.

Aproximativ 6.000 de camioane au participat miercuri la o acţiune de protest, transportatorii fiind nemulţumiţi de evoluţia preţului la RCA.

"Cred că s-a ajuns la 6.000 de camioane în momentul de faţă: faptul că RCA-ul a explodat în ultimii doi ani, practic s-a triplat la clasa B0, faptul că în continuare avem probleme mari la frontierele de sud şi de vest: timp de aşteptare, abuzuri şi încă mai sunt cântare acolo, faptul că se pregăteşte o triplare a valorii taxelor de drum începând cu ianuarie 2025 - vor plăti rovinietă şi Go Box, faptul că nu există dialog absolut deloc. De un an şi jumătate zici că nici nu avem secretar de stat sau ministru la Transporturi. Sunt zero întâlniri, zero discuţii, zero dialog. Toate măsurile vin grămadă. S-au adunat foarte multe probleme la care nimeni din Guvern sau din ministerele de resort nu vrea să se aplece şi evident că oamenii se manifestă aşa cum îi vedeţi", a spus Augustin Hagiu, președintele Federaţiei Operatorilor Români din Transporturi (FORT), precizând că o delegație a organizației pe care o reprezintă a fost primită joi dimineața la Guvern.

Guvernul va informa ministerele asupra problemelor ridicate de transportatori

Guvernul a informat joi, în urma întâlnirii dintre reprezentanții Cancelariei Prim-ministrului şi cei ai transportatorilor că dialogul a vizat analizarea problemelor cu care se confruntă sectorul transportatorilor și a soluțiilor de rezolvare la situațiile punctuale ridicate în cadrul întâlnirii.

„În urma consultărilor, s-a convenit că ministerele și instituțiile cu atribuții în rezolvarea aspectelor semnalate vor fi informate de către Cancelaria Prim-ministrului despre problemele ridicate, în vederea găsirii celor mai potrivite soluții.

Astfel, s-a agreat ca cel mai târziu până la sfârșitul săptămânii viitoare să fie stabilită o întâlnire de lucru între reprezentanții transportatorilor care au participat la consultările de la Guvern și cei ai Autorității de Supraveghere Financiară pentru a discuta aspectele semnalate în legătură cu Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) și a găsi soluții aplicabile la problematicile semnalate de transportatori”, a informat Executivul.

La întâlnire au participat din partea Guvernului, Florin Spătaru, Ovidiu Gheorghe și Daniel Botănoiu, consilieri de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, iar din partea transportatorilor reprezentanți desemnați din toate zonele țării.

UNSAR: Tarifele RCA sunt plafonate până în martie

Joi, asigurătorii membri ai UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România) a ținut să precizeze că tarifele RCA sunt deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023 până în luna martie a anului în curs.

Reprezentanţii UNSAR precizează că au "luat notă de anumite declaraţii făcute ieri (miercuri, n.r.) în contextul acţiunilor derulate de anumiţi transportatori care solicită autorităţilor, printre multe alte măsuri, şi plafonarea tarifelor RCA".

"În spiritul unei bune informări a opiniei publice, venim cu o serie de clarificări. Tarifele RCA sunt deja plafonate. Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023. Iniţial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului în curs. Nu ştim ce altă industrie se mai află într-o situaţie similară", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, dauna medie plătită în baza poliţelor RCA la trimestrul trei din 2023 a crescut cu circa 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, în timp ce despăgubirile nu sunt plafonate.

Totodată, asiguratorii plătesc taxe şi contribuţii în creştere, de la 6,6% pentru RCA în 2021, la circa 13% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA.

În plus, contribuţia asiguratorilor la FGA - Fondul de Garantare a Asiguraţilor a crescut de la 1% în 2021, la 7% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA, din care 5% reprezintă împrumut dat de asigurători.

"Aceste contribuţii constituie o povară financiară semnificativă - bani ce sunt alimentaţi de către asiguratori din valoarea poliţelor plătite de toţi asiguraţii pe toate tipurile de asigurări generale, nu doar RCA. Nu se ştie când vor fi recuperate sumele împrumutate de asiguratori la FGA şi care va mai fi valoarea lor atunci, având în vedere inflaţia şi pierderea de dobândă", susţin reprezentanţii UNSAR.

Polițele RCA sunt calculate în funcţie de frecvenţa daunelor RCA şi de dauna plătită în cazul fiecărui accident. Conform UNSAR, frecvenţa daunelor RCA înregistrată în cazul autovehiculelor pentru transportul bunurilor este de aproape trei ori mai mare decât media pieţei.

Astfel, frecvenţa accidentelor produse de vehiculele de transport cu o masă de peste 16 tone este de 19,1%, faţă de circa 6,6%, cât este frecvenţa medie a daunelor RCA pentru toate tipurile de autovehicule.

"Cu alte cuvinte, din fiecare 100 de astfel de vehicule de transport înmatriculate, cel puţin 19 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale (de regulă de o gravitate semnificativ mai mare decât alte categorii de autovehicule) sau vătămări corporale şi decese. Mai mult, în plus faţă de frecvenţă, şi dauna medie despăgubită în baza poliţelor RCA pentru accidentele produse de aceste tipuri de autovehicule este semnificativ mai mare decât dauna medie înregistrată la nivelul întregului parc auto. Nu în ultimul rând, foarte multe daune se plătesc pentru accidente produse în afara ţării, în unele state neexistând limite de despăgubire pentru vătămări corporale sau deces ori chiar pentru daune materiale", au explicat reprezentanţii UNSAR.

Prin urmare, comportamentul în trafic al fiecărui şofer afectează financiar toţi şoferii de RCA, precizează sursa citată.

"Tocmai de aceea, insistăm că trebuie să lucrăm la cauze şi nu la efecte, motiv pentru care UNSAR a iniţiat Coaliţia pentru Siguranţă Rutieră - un proiect de ţară prin care ne propunem să aducem laolaltă organizaţii diverse, companii şi autorităţi, cu un singur scop: creşterea nivelului de siguranţă pe şoselele din România şi reducerea frecvenţei accidentelor şi a numărului de victime ale acestora. Dacă măcar jumătate din determinarea şi energia celor care au protestat zilele acestea ar fi investită în prevenţie rutieră, nu doar că multe vieţi ar fi salvate, dar şi frecvenţa accidentelor rutiere, care influenţează primele RCA, ar arăta altfel. România continuă să fie, din păcate, campioană în Europa la accidentele rutiere", se mai spune în comunicat.

Potrivit UNSAR, este nevoie de o schimbare profundă a legislaţiei RCA, aşa cum Guvernul a promis anul trecut.

"Actuala lege şi-a demonstrat limitele de atâtea ori, iar măsurile provizorii, aşa cum este cea de îngheţare a tarifelor RCA, nu rezolvă problemele de fond cu care se confruntă deopotrivă asiguraţii, persoanele prejudiciate şi asiguratorii. Soluţiile optime vin mereu în baza dialogului. Industria de asigurări e pregătită să ofere tot sprijinul tehnic pentru modificarea actualei legi RCA şi pentru a rezolva problema în amonte, nu la vărsarea râului. Trebuie lucrat la cauze, nu la efecte", precizează UNSAR.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite