Grindeanu anunţă că va fi aprobată recalcularea indicelui în baza căruia se stabilesc costurile pentru lucrări de infrastructură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO CJC
FOTO CJC

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că săptămâna viitoare, cel târziu, se va aproba în Guvern indicele în baza căruia se recalculează costurile pentru lucrările de infrastructură.

Vicepremierul Sorin Grindeanu a afirmat că dacă nu se vor lua măsuri pentru reclacularea costurilor pentru lucrările de infrastructură, la ritmul în care cresc preţurile la materialele de construcţii, există riscul ca şantierele să se închidă. 

"Altfel, e o certitudine că aproape toate şantierele, la ritmul în care au crescut preţurile în România, că vorbim de fier, de combustibil, de ce vreţi dvs, se vor închide”, a precizat Grindeanu.

Acesta a spus că Ministrul Dezvoltării trebuie să vină urgent în şedinţa de Guvern cu recalcularea pentru a se verifica cu cât au crescut preţurile în ultima perioadă şi pentru a se lua măsuri deoarece aplicarea anumitor proiecte cu preţurile negociate în urmă chiar şi cu patru ani nu mai rentează economic.

"Ministerul Dezvoltării trebuie să vină urgent şi va veni, dacă nu chiar miercuri în şedinţa de Guvern sau dacă nu miercurea viitoare, că nu e nici atunci foarte târziu, cu recalcularea, acel indice care ne spune cam cum au crescut preţurile în România, în acest moment, fie că vorbim de şantiere care sunt în gestiunea autorităţilor locale - primării, Consilii Judeţene -, fie că vorbim de lucrări de infrastructură naţională, preţurile au luat-o razna, şi ştim cu toţii. În acest moment, să pui un aplicare un proiect pentru care ai licitat şi există SF-ul şi faza de proiect calculate cu preţuri din urmă cu doi, trei, patru ani, pentru că despre asta vorbim, e clar că nu mai rentează economic”, a afirmat Sorin Grindeanu, luni seară, la B1 Tv.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite