Fechet: Românii colectează separat deșeurile doar în proporție de 13%

0
Publicat:

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, luni, că în România colectarea separată a deşeurilor se face în procent de 13%.

foto colectare selectivă
Românii colectează separat deșeurile doar în proporție de 13%

„România, din păcate, astăzi are o performanţă modestă, ca să folosesc un termen mai elegant, dar, de fapt, discutăm despre 13% colectare separată a deşeurilor. Cu alte cuvinte, 87% din cele 6 milioane de tone de gunoi pe care le producem anual, ajung, în cel mai bun caz, la gropile de gunoi”, a declarat presei ministrul Mediului, întrebat despre procedurile de infringement deschise de Comisia Europeană împotriva României privind gestionarea deşeurilor, apelor şi reducerea emisiilor.

În acest sens, ministrul Fechet a explicat că România mai face obiectul unei cauze de infringement legată de anumite depozite neecologizate, respectiv depozite de deşeuri municipale. El a arătat că mai sunt încă nouă astfel de depozite ce ar trebui închise.

Ministrul a explicat că în prezent, România are şi o procedură de infringement legată de lipsa tratării deşeurilor înainte de depozitare, pentru că în mare parte a ţării, deşeurile sunt colectate mai mult sau mai puţin separat şi duse direct pe groapă.

„Acest lucru este inacceptabil, pentru că lipsa tratării înseamnă, pe de o parte, lipsa stabilizării biologice a acelor deşeuri, înseamnă disconfort olfactiv, înseamnă poluare şi înseamnă nişte resurse preţioase care ajung în groapa de gunoi în loc să ajungă în fabricile de reciclare. Aici sunt judeţe cu o performanţă mai bună şi judeţe cu o performanţă mai proastă, ca să dăm un exemplu, pentru că suntem la Iaşi. La Iaşi există, din informaţiile pe care le am eu, unul dintre puţinele centre de tratare mecano-biologică din România care şi funcţionează în parametri pentru care a fost proiectat. Şi astfel de centre ar trebui să existe în fiecare judeţ, pentru că, până la urmă, deşi sunt bani ce trebuie investiţi, deşi tratarea în sine este o activitate care costă, înainte de a fi depozitat, gunoiul trebuie tratat”, a explicat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

„Încă de la preluarea mandatului, conceptul de Iaşi mai verde a fost o prioritate pentru noi şi mă bucur foarte mult că în aceşti primi 4 ani am reuşit împreună cu entităţile administrative, mai ales cu colegii primari din judeţ, să avem o colectare selectivă şi o reciclare a deşeurilor. Astăzi, Iaşul este în top trei la nivel naţional atunci când vine vorba de colectare selectivă şi cantităţi reciclabile introduse în economia circulară. Este o bucurie că în doar 4 ani de zile, cantitatea de deşeuri reciclabile a crescut de şapte ori. Vreau ca acest exemplu de bună practică să continue şi în următorii 4 ani şi cât mai multe judeţe din Moldova să ia exemplu Iaşiul. Sperăm să obţinem finanţarea europeană şi sperăm într-o mai bună conlucrare cu primarii, tocmai pentru ca aceste campanii civice de conştientizare pentru populaţie să dea roade”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat presei că este nevoie nu doar de implicarea autorităţilor, dar şi de educaţia populaţiei, mai ales cea din mediul rural, în privinţa colectării deşeurilor şi protejării mediului.

„Credem că noi ne-am făcut şi ne facem datoria din această perspectivă, mai ales că şi compania noastră am văzut-o premiată la sfârşitul anului trecut tocmai pe un proiect care vizează selectarea deşeurilor şi recuperarea lor în vederea valorificării. Plătim, ca orice entitate şi ca orice cetăţean din România, taxa de infringement care am văzut că s-a adăugat din nou şi care este într-adevăr un efort destul de mare. Mai sunt foarte multe lucruri de făcut, plecând chiar de la educaţie şi mergând foarte atent spre mediul rural, unde mai sunt multe lucruri de făcut. Eu cred că România nici nu a procedat corect atunci când şi-a impus anumite sarcini prin tratatul de aderare. Trebuia să ţină cont foarte mult de felul în care noi am fost educaţi, de mentalitatea noastră, de faptul că noi încă mai punem murături pe care le aruncăm la tomberon primăvara şi multe, multe alte lucruri care ţin de specificul nostru naţional. Mai avem şi câteva neajunsuri în ceea ce priveşte tehnologia”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Creșterea ratelor de reciclare ar putea adăuga anual materie primă în Europa

Potrivit unei analize realizate de compania DS Smith, dacă rata de recilare a ambalajelor din hârtie și carton din Europa ar crește cu doar 9%, încă 5 milioane de tone de material ar putea ajunge anual în fluxurile de reciclare, ceea ce ar însemna o valoare adăugată de până la 1 miliard de Euro. Aceasta este una dintre concluziile celui mai nou studiu realizat de DS Smith, compania producătoare de ambalaje sustenabile.

Potrivit sursei citate, ratele de reciclare a hârtiei și a cartonului au fost în scădere în ultimii cinci ani, atingând o medie de 81% în Europa în 2022. Raportul DS Smith prezintă acțiuni clare care pot contribui la creșterea în continuare a ratei la 90%, astfel încât economia circulară în jurul a ceea ce este deja cel mai reciclat material din Europa să își poată atinge potențialul maxim.

O cale către o reciclare mai bună, arată, de asemenea, că ratele de reciclare au nevoie de un impuls deosebit în rândul tinerilor. Mai puțin de doi din trei (62%) europeni cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani (62%) reciclează aproape toată hârtia și cartonul, în comparație cu aproape 9 din 10 (88%) europeni de peste 65 de ani. Acest lucru se poate datora lipsei de înțelegere și de încredere în acest proces, deoarece mai puțin de două treimi (62%) din membri generației Z cred că ceea ce pun în coșul lor de gunoi este reciclat corect de către autorități, în comparație cu peste șapte din zece (72%) dintre persoanele de peste 65 de ani”, susține raportul realizat de DS Smith, denumit „Wasted Paper”.

În România, peste 90% dintre respondenți spun că doresc să recicleze mai mult ambalajele de hârtie și carton din gospodărie, dar doar 70% consideră că dispun de mijloacele necesare pentru a recicla cât mai mult. În același timp, peste 78% spun că s-au făcut progrese semnificative, iar acum este mai ușor să reciclezi hârtia și cartonul decât era în urmă cu 5 ani.

România este al zecelea producător de deșeuri de hârtie și carton din Europa și se află pe locul 29 din 30 de națiuni europene în ceea ce privește reciclarea. În 2020, 63% din hârtie și carton au fost reciclate în România, față de o medie europeană de 82%, iar DS Smith preconizează că acest procent ar putea scădea la 43% până în 2030.

Hârtia și cartonul sunt deja cel mai reciclat material de ambalaj din Europa și unul dintre cele mai circulare materiale de pe planetă. Dar, deși aproape patru din cinci bucăți de carton și hârtie sunt deja reciclate, există o oportunitate imensă de a face și mai bine - creând valoare economică și mii de locuri de muncă, economisind în același timp resursele prețioase ale pământului. Dacă legiuitorii, autoritățile locale, întreprinderile și consumatorii colaborează, credem că putem face în așa fel încât niciun ambalaj să nu devină deșeu”, a susținut John Melia, Director de Dezvoltare Strategică și Inovare în cadrul Diviziei de Reciclare a DS Smith.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite