Estimări pozitive în ciuda războiului: Recolta de cereale a Ucrainei va atinge un nou nivel record

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul ucrainean al Agriculturii a îmbunătăţit vineri prognozele referitoare la recolta de cereale din 2023, până la 59,7 milioane de tone, adăugând că producţia la hectar a atins un nou record, transmite Reuters.

Combină agricolă pe un lan de grâu din Ucraina
Recolta de cereale a Ucrainei va atinge un nou nivel record în 2023

Recolta totală de cereale şi oleaginoase este estimată să ajungă la 81,3 milioane de tone, a precizat Ministerul ucrainean al Agriculturii într-un comunicat, comparativ cu estimarea precedentă din luna octombrie care era de 79,1 milioane de tone.

În comunicat se precizează că producţia medie de grâu a urcat până la 54,7 chintale la hectar în 2023, depăşind-o pe cea de 53,6 chintale la hectar înregistrată în 2021. Un chintal este echivalent cu 100 de kilograme.

Potrivit noilor prognoze revizuite, recolta de grâu este estimată la 22,2 milioane de tone, cea de orz la 5,8 milioane de tone iar cea de porumb la 30,1 milioane de tone. Prognozele referitoare la recolta de floarea soarelui şi soia boabe au fost lăsate la 13 milioane de tone, respectiv 4,6 milioane de tone. Recoltatul rapiţei s-a finalizat iar producţia a fost de peste patru milioane de tone.

În mod tradiţional, Ucraina exporta cele mai mari cantităţi de cereale prin porturile sale de la Marea Neagră. De la începerea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022, care a inclus o blocadă navală a porturilor ucrainene de la Marea Neagră, Kievul face eforturi pentru a-şi putea exporta produsele, mai ales cerealele. 

În august, ministerul ucrainean al Agriculturii estima că recolta de cereale din acest an depășește așteptările și ar putea fi cu 5% mai mare decât în 2022, datorită vremii favorabile.

„Aceasta (recolta) este mai mare decât se aștepta; datorită vremii bune și a ploilor din vară, producția ar putea fi cu 5% mai mare decât în 2022", a afirmat Taras Vysotskyi, prim-adjunctul ministrului agriculturii, la televiziunea națională.

El nu a oferit un volum estimat pentru recoltă, dar a spus că fermierii au treierat deja aproximativ 23 de milioane de tone de cereale.

România urmează să asigure lunar tranzitul a cel puțin 4 milioane de tone de cereale ucrainene, a declarat joi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite