EFT susţine că nu e implicată în scandalul mitei de la Hidroelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice referire privind o posibilă implicare a companiei Energy Financing Team (EFT) în scandalul privind mita de la Hidroelectrica este „o speculaţie“, iar cei care fac astfel de afirmaţii vor fi acţionaţi în instanţă, a declarat Aurelia Mocanu, directorul de furnizare al traderului de electricitate.

„Orice referiri de natură să ne implice în vreun fel în acest dosar Hidroelectrica aflat la DNA sunt nefondate, doar pure speculaţii. Atragem atenţia doritorilor să ne implice în vreun scandal că suntem pregătiţi să ne apăram drepturile legal, astfel încât activitatea şi imaginea companiei noastre să nu aibă de suferit“, a declarat, într-un comunicat, Aurelia Mocanu.

Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica cataloghează, în stenogramele făcute publice de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), reprezentanţii companiei EFT drept „nişte mafioţi din Serbia“.

El a fost înregistrat spunând „că erau ăia cu EFT care trimiteau numai din Serbia nişte mafioţi să... îi ştie toată lumea pe ăia“.

Eugen Brădean, fost director de furnizare la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă, au fost arestaţi pentru 29 de zile într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro către firma Energon Power&Gas.

Brădean este acuzat de DNA de complicitate la luare de mită şi la dare de mită, iar Mihăilă este acuzat de dare de mită.

EFT a avut, timp de mai mulţi ani, contracte directe de cumpărare a electricităţii de la Hidroelectrica. După ce producătorul de stat a intrat în insolvenţă, acestea au fost denunţate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite