Ecuadorul îşi naţionalizează producţia de petrol
0Ecuadorul, cea mai mică ţară membră a OPEP, va controla întreaga producţie de petrol de pe teritoriul său, o dată cu aplicarea, de astăzi, a reformelor care transformă companiile multinaţionale prezente în simple prestatoare de servicii, potrivit unui anunţ al guvernul socialist de la Quito, preluat de AFP şi Agerpres.
„Totalitatea producţiei petroliere va fi proprietatea statului", a declarat ministrul resurselor naturale, Wilson Pastor, potrivit căruia ţara nu primea decât 20% din petrolul brut în virtutea acordurilor în vigoare până în prezent.
Ecuadorul produce circa 472.000 barili zilnic, petrolul fiind principala sa sursă de devize.
Această reformă, care a forţat legea (pentru că Adunarea Naţională nu a dezbătut textul în termenele atribuite), marchează încununarea preluării sub control a sectorului de către preşedintele Rafael Correa.
Încă de la preluarea puterii în ianuarie 2007, preşedintele socialist pusese sub semnul întrebării contractele care legau statul ecuadorian de mai multe companii petroliere străine, estimând că ele acaparează o parte prea importantă din beneficiile obţinute din extracţia de petrol brut.
Correa a început negocieri cu companiile multinaţionale pentru a le convinge să accepte noi contracte de prestări de servicii şi nu de coparticipare, în virtutea cărora statul nu le va mai plăti decât costurile producţiei şi un procent din profituri care urma să fie definit.
În prezent, companiile multinaţionale prezente în Ecuador - Agip (Italia), Petrobras (Brazilia), Repsol-YPP (spaniolo-argentiniană), CNPC (China) - operează în virtutea unor contracte temporare. Ele au la dispoziţie 120 de zile pentru a accepta noile contracte.