Economia europeană se va degrada semnificativ în cazul unei întreruperi complete de la gazele naturale rusești

0
Publicat:

Un comisar european avertizează că economia europeană riscă să se degradeze semnificativ în cazul în care se va întrerupe complet furnizarea de gaze naturale rusești.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Paolo Gentiloni afirmă că sunt mari șanse ca iarna următoare să fie una din cele mai dificile, din cauza prețurilor foarte mari la energie și a inflației aflată în continuă creștere. La acești factori se mai adaugă și războiul din Ucraina care afectează grav alimentarea cu gaze naturale rusești, din ce în ce mai scăzută.  

”Mai multe semnale de alarmă afişează culoarea roşie. Preţurile la energie au atins noi recorduri, inflaţia a continuat să crească şi încrederea în economie se deteriorează. Iar războiul declanşat de Rusia continuă”, a declarat Paolo Gentiloni în timpul unei conferinţe organizată de centrul de reflexie Bruegel la Bruxelles, potrivit Digi24.

Gentiloni a mai transmis că prețul gazelor naturale la finalul verii era de 15 ori mai mare decât înainte de declanșarea pandemiei de Covid-19. Prețul s-a dublat cpmparativ cu nivelul din luna iulie, atunci când Comisia Europeană a oferit cele mai recente previziuni economice, potrivit Agerpres.

Pe data de 14 iulie Comisia Europeană informa că mizează pentru creșterea euro, pe o creștere a produsului intern brut de 2.6% în 2022. Ultima prognoză a executivului european a suferit o scădere față de prognozele naterioare care mizau pe o creștere de 2.7% în 2022 și un avans de 2.3% pentru 2023.  

„Perspectivele economice depind în mod esenţial de evoluţia pieţelor de energie, ele se vor degrada semnificativ comparativ cu scenariul nostru de bază în cazul unei întreruperi complete a aprovizionării cu gaze naturale ruseşti”, a spus Gentiloni.

Deși statisticile și condițiile de finanțare care se înăspresc la nivel mondial sunt tot mai ingrijorătoare, Paolo Gentiloni spune că "nu este totul este atât de sumbru". Comisarul european pentru Economie spune că în prima jumătate a anului economia europeană a reușit să înregistreze rezultate peste așteptări.  

„Piaţa muncii este una performantă. Gradul de ocupare în UE a continuat să crească în al doilea trimestru (cu un avans de 0,4%). Rata şomajului a continuat să scadă şi în luna iulie a atins un minim istoric de 6%”, a mai adăugat Paolo Gentiloni.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite