Drumul expres Craiova-Piteşti: Tronsonul Balş-Slatina, aproape de finalizare. Care este stadiul proiectelor din sudul României
0
Vicepreşedintele USR Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, a transmis, joi, că tronsonul Balş-Slatina de pe Drumul Expres Craiova Piteşti este aproape de finalizare, stadiul fizic al lucrărilor fiind de 95%.
„1,2 miliarde de lei au fost investiţi anul acesta în construirea drumului expres Craiova-Piteşti (DX12). Este cea mai mare investiţie a Transporturilor în 2021. Tronsonul 2, Balş-Slatina, are 40km şi este la 95% stadiu fizic. Termenul contractual pentru finalizare este aprilie 2022 şi sunt convins că va fi respectat.”, a transmis Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, tot în 2022, trebuie finalizat şi tronsonul 1, Craiova-Balş.
„Tot la anul, în 2022, trebuie finalizat şi tronsonul 1, Craiova-Balş, pe care l-am găsit parţial blocat (o parte din traseu nu era nici expropriat). Iar în 2023, ultimele două tronsoane, 3 şi 4, între Slatina-Piteşti (conexiune cu autostrada A1).”, a precizat fostul ministru al Transporturilor.
Drulă a precizat că există multe alte investiţii în execuţie şi în pregătire pentru zona Olteniei aşa cum a anunţat încă din primăvară.
„Sper că noua conducere a ministerului le va monitoriza atent, deşi sunt semne că unele au fost deprioritizate. Iată lista”, a subliniat sursa citată
Drumul expres Craiova-Tg. Jiu
„În martie am semnat contractul pentru proiectarea „la cheie”, s-a aprobat traseul final, a început campania de studii geotehnice în teren, însă noua guvernare pare că a deprioritizat acest proiect esenţial pentru Oltenia, eliminând orice referire la el din Planul Investiţional 2020-2030.”, anunţă Cătălin Drulă.
Drumul rapid Craiova-Turnu Severin-Caransebeş-Lugoj (A6)
„În această vară am scos de la sertar acest proiect major pentru Oltenia lansând licitaţia de proiectare, au fost depuse 4 oferte la începutul lui septembrie. Din păcate, încă nu a fost finalizată evaluarea ofertelor şi desemnarea unui câştigător. ”, a transmis vicepreşedintele USR.
Centura Craiova Sud
„În acest an am lansat licitaţia pentru construirea acestei centuri rutiere, au fost depuse ofertele, însă în această toamnă s-a bătut pasul pe loc şi încă nu s-a semnat contractul de execuţie.”, a menţionat oficialul.
Drum de legătură Uzina Ford - Drumul expres Craiova-Piteşti
„În această vară am scos la licitaţie proiectarea acestui drum de legătură foarte important, au fost depuse 2 oferte la începutul lui septembrie. Nici aici nu s-a finalizat evaluarea ofertelor, astfel încât să fie dat un câştigător şi să se poată semna contractul.”, a explicat fostul ministrul.
Centura Târgu Jiu
Potrivit sursei citate, după abandonarea lucrării la 40% şi rezilierea contractului iniţial în 2018, anul acesta a fost dat startul lucrărilor cu un nou constructor.
„Lucrările avansează într-un ritm scăzut, e nevoie de monitorizare foarte atentă din partea ministerului pentru a se recupera întârzierile şi a circula pe centură în 2022.”, precizează Cătălin Drulă.
DN66 Lainici
„În acest an am dat startul lucrărilor pentru finalizarea DN66 (un pod peste Jiu şi o parcare în zona Mănăstirii Lainici), lucrările au avansat bine, în 2022 ar trebui să fie finalizate.”, subliniază Drulă.
Calea ferată Bucureşti-Craiova
„M-am luptat cu prioritate pentru acest proiect în mandatul de ministru. Acum 30 de ani se făceau 2 ore între Bucureşti şi Craiova, iar la începutul lui 2021 se făceau frecvent peste 4 ore. Am pornit un program de ridicare a restricţiilor de viteză de pe magistrală, iar primele rezultate au dat roade: după circa 10 ani, vom avea din 2022 în Mersul Trenurilor din nou trenuri trasate la sub 3 ore între Bucureşti şi Craiova”, a transmis oficialul.
Conform acestuia, contractele de ridicare restricţii au mers mai prost în această toamnă, dar sunt pe finalizare.
„Următoarea etapă de ridicare a restricţiilor am prins-o în PNRR pentru finanţare sub forma unui proiect de tip „quick wins”, CFR ar trebui să lanseze rapid licitaţia pentru a nu risca fondurile europene. Iar pe termen lung, am lansat în acest an licitaţia pentru proiectarea modernizării complete a coridorului Bucureşti-Craiova, însă din păcate şi aici sunt întârzieri în ultimele luni, fiind semnat doar unul dintre cele 2 contracte de proiectare.”, a explicat forstul ministrul al Transporturilor.
Calea ferată Craiova-Caransebeş
„În septembrie am lăsat acest contract de proiectare 90% gata, fiind în stadiu final de obţinere avizul de ape şi cel de mediu. Trebuie urgentată de către minister finalizarea şi aprobarea investiţiei în guvern.
Acesta trebuie să fie principalul proiect al României pe următoarea finanţare Connecting Europe Facility (CEF). Discutăm despre un proiect major de modernizare de câteva miliarde de euro care să rezolve definitiv, printre altele, traversarea dificilului deal Balota prin construirea unor tuneluri noi.”, a mai transmis Cătălin Drulă pe Facebook.