De când se aplică noua taxă auto. Anunțul oficial
0Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat marți de când se va aplica noua taxă auto pe care o vor plăti toate mașinile din România în funcție de gradul de poluare.

„Am văzut și din domeniul privat au venit câteva analize cu propuneri de modificare a sistemului de impozitare, de taxare a mijloacelor de transport pe plan local, adică la nivelul unităților administrativ teritoriale.
Discuția trebuie purtată, trebuie purtată cu Ministerul Transporturilor, cu autoritățile locale și asociațiile reprezentative ale UAT-urilor, Ministerul Finanțelor, astfel încât în 2025 să putem pune la punct un pachet legislativ nou, de decarbonizare, de reducere a poluării pe tot ce înseamnă mobilitate în România. Acest lucru poate să semne la anumite categorii de autoturisme, impozite, taxe locale mai mari, pentru că majoritatea acestor taxe se duc în bugetul autorităților locale”, a declarat ministrul.
Tanczos Barna a mai spus că mașinile mai puțin poluante vor fi și ele taxate, dar mult mai puțin. „Pot însemna impozite, taxe mai mici la anumite mijloace de transport care sunt mai puțin poluante și trebuie creat un echilibru astfel încât să fie motivant să circulăm cu mijloace de transport mai puțin poluante”, a declarat el la Digi 24.
Potrivit Ministrului de Finanțe, taxa auto pentru poluare va intra în vigoare de anul viitor. „Cu siguranță nu în 2025, cel mai devreme pe 01/01/2026”, a spus el.
Trebuie ținut cont și de gradul de suportabilitate pentru cetățeni
Săptămâna trecută ministrul de Finanțe a afirmat că, în calculul noii taxe auto trebuie ținut cont și de gradul de suportabilitate al acestei taxe auto pentru cetățeni.
„România a promis în 2021, prin PNRR, că va face o reformă şi în ceea ce priveşte taxarea mobilităţii sau taxarea acelor mijloace de transport care sunt poluante, care emit dioxid de carbon şi gaze cu efect de seră şi, proporţional, cele care emit mai puţin vor fi impozitate cu impozit mai mic, mai redus. Aici sarcina este la Ministerul Transporturilor pe tot ce înseamnă mobilitate verde, tot ce înseamnă reducerea emisiilor de carbon pe partea de mobilitate. Acolo sunt deja câteva propuneri făcute, câteva proiecte elaborate de minister pe impozitarea transportului de marfă, de exemplu, în funcţie de distanţă, în funcţie de tonaj, sunt mai multe variante. De asemenea, au început discuţiile şi în spaţiul public cu privire la impozitarea mijloacelor de transport personale ale cetăţenilor în funcţie de norma de poluare, în funcţie de data la care au fost înmatriculate.(...) Acolo lucrurile trebuie discutate iarăşi pentru următorii şapte-zece ani. Discuţiile trebuie purtate şi cu autorităţile locale, pentru că autorităţile locale sunt cele care aplică taxele acestea locale -impozitul pe mijloacele de transport, de exemplu, este un venit al autorităţilor locale - şi gândite lucrurile astfel încât cei care poluează mai mult să plătească mai mult, cei care folosesc maşini nepoluante, noi, să nu fie trataţi la fel ca un cetăţean care aduce o maşină de şapte-opt ani din străinătate. Desigur, trebuie avut în vedere şi gradul de suportabilitate şi puterea de cumpărare a cetăţenilor, pentru că nu putem să privăm cetăţenii cu venituri mici de dreptul de a cumpăra o maşină, chiar dacă este una mai veche şi este una mai ieftină şi mai poluantă", a declarat, pentru Agerpres, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
Acesta a adăugat că lucrurile trebuie aduse într-un echilibru, astfel încât nici cei vulnerabili să nu ajungă să nu-şi mai permită o maşină şi, în acelaşi timp, "să nu avem bolizi cu mii de centimetri cubi capacitate cilindrică" şi cu un impozit foarte mic, aproape simbolic, în comparaţie cu ţările vest-europene.
„Pentru că de acolo exact acele maşini sunt vândute la preţuri mici, care costă foarte mult la capitolul impozit local din cauza poluării, şi de aceea devenim noi o ţară de destinaţie pentru maşinile second-hand", a punctat ministrul.
El a subliniat că în privinţa acestei taxe sunt mai multe variante de lucru, pe transportul de marfă urmând probabil să fie o combinaţie de rovinietă sau taxă, în funcţie de distanţă, cantitate etc.
„La persoanele fizice nu poţi tot timpul să taxezi în funcţie de kilometrii parcurşi, pentru că este foarte complicat. Acolo mai mult ca sigur trebuie să mergem pe norma de poluare, pe vechimea maşinii şi pe o filosofie gândită împreună cu autorităţile locale", a spus Tanczos Barna.
În ceea ce priveşte valoarea acestei taxe, acesta a precizat că nu vrea să discute despre cifre deoarece, nefiind calculele aşezate şi variantele conturate, este prematur.
„Dar da, în cadrul unei reforme fiscale, trebuie inclus şi acest element, elementul de impozite şi taxe locale pentru mijloacele de transport", a punctat şeful de la Finanţe.
Istoria taxei auto în România
Controversata taxă auto, numită de-a lungul timpului taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare, timbru de mediu, a fost eliminată în România la 1 februarie 2017, iar toţi cei care plătiseră o sumă la înmatricularea autovehiculelor urmau să-şi primească banii înapoi de la stat.
Pe data de 9 septembrie 2019, Ministerul Finanţelor Publice (MFP), prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), anunţa că a restituit taxe auto (taxa auto pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu) tuturor contribuabililor români care au depus documentaţii complete. Potrivit datelor de la momentul respectiv, începând din 2017, ANAF a restituit taxe auto în valoare totală de 6,16 miliarde de lei, pentru 1,91 de milioane de cereri depuse şi aprobate.
Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.
Din 15 martie 2013 a intrat în vigoare timbrul de mediu pentru autovehicule, iar din acel moment taxa auto a fost calculată exclusiv pe baza emisiilor de CO2, înscrise în cartea de identitate a maşinii.