Dăianu, Consiliul Fiscal: Creşterea preţurilor la energie va amputa sever puterea de cumpărare a oamenilor. Ce măsuri trebuie luate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Inquam Photos
Foto: Inquam Photos

Creşterea preţurilor la energie va încetini, peste tot în Europa, creşterea economică şi va amputa sever puterea de cumpărare a oamenilor, a transmis, marţi, preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.

„În ceea ce priveşte preţurile la energie, această creştere este descumpănitoare. Uitaţi-vă ce se întâmplă în Regatul Unit, lucru care se va întâmpla şi în state din Uniunea Europeană. Este un şoc extraordinar de puternic, care va încetini peste tot în Europa creşterea economică, va amputa sever puterea de cumpărare a oamenilor şi dacă nu vom reuşi să gestionăm această criză, în următoarele 5 - 6 luni, cu inteligenţă, debarasaţi de clişeee ideologice şi să înţelegem că trebuie să trecem iarna....

E nevoie de o politică autentică în Uniunea Europeană, care nu există. Fiecare încearcă să facă aşa cum poate mai bine şi nu este de neînţeles, dar arată că, nici din acest punct de vedere, nu am fost pregătiţi în Uniunea Europeană. Noi reacţionăm, nu prevenim... Acum vedem, de fapt, că nu avem o politică comună, că nu avem rezerve, că nu ne-am ocupat suficient de a concilia utilizarea combustibililor fosili cu ceea ce reclamă să ne înscriem pe o traiectorie de utilizare de resurse noi de energie care să ne asigure viitorul", a subliniat Dăianu, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, România trebuie să-şi diversifice resursele de energie, pentru că altfel „nu poţi să faci investiţii într-o lună de zile şi să ai energie suplimentară".

„Trebuie să ne diversificăm resursele de energie, trebuie să exploatăm resursele pe care le avem în ţară, dar şi aici apare iar un clişeu în dezbatere că facem investiţii şi vom rezolva problema energiei în România... Investiţiile cer timp. Nu poţi să faci investiţii într-o lună de zile şi să ai energie suplimentară", a spus Dăianu.

În urmă cu câteva zile, oficialul preciza că autorităţile trebuie să ia nişte măsuri în domeniul energiei ca să permită României să treacă această iarnă cu daune cât mai mici, aşa cum a trebuit şi în pandemie să ia măsuri speciale.

Acesta a subliniat că ar trebui să existe o politică a Uniunii Europene în domeniul energiei, adăugând că energia este mult prea importantă pentru a o juca la bursă".

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis, luni, că majorarea preţurilor la energie electrică şi gaze nu este un fenomen care afectează doar Europa, ci întreaga planetă, iar în prezent, CE analizează motivele acestor scumpiri.

Aceasta a menţionat că, săptămâna viitoare, la reuniunea informală a Consiliului Uniunii Europene din Slovenia, se va discuta acest subiect, iar Comisia va veni cu propuneri despre ce se poate face la nivel european şi cum se poate reduce presiunea de pe gospodăriile mici, persoanele cu venituri mici şi afacerile mici.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite