Cum vrea statul să-i ajute pe fermieri să cumpere pământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
agricultura regenerativa

Ministerul Agriculturii va iniţia în 2022 un program care-i va ajuta pe fermieri să cumpere terenuri agricole, punându-le la dispoziţie fonduri şi garanţii de stat.

Noul program Rural Invest ar urma să fie pornit de guvern în anul 2022 şi este unul dintr-o nouă serie de 4 programe de creditare-garantare pentru antreprenori, prezentat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor IMM.

Duminică, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a venit cu noi informaţii despre viitorul program Rural Invest, scrie startupcafe.ro:

Garanţii publice de 50%

„Programul Rural Invest este un program de garanţii de stat care va fi implementat de Ministerul Agriculturii în parteneriat cu Fondul de Garantare a Creditului Rural, în perioada imediat următoare. Se încadrează în sfera celor patru programe pe care noi le-am gândit încă înainte de a intra la guvernare, împreună cu Consiliul Naţional al IMM şi în cazul nostru cu fermierii români, vizează acordarea unor garanţii de stat în valoare de până la 50 % din  creditul pe care fermierii îl accesează”.

Credite pentru fermieri nebancabili

„Condiţiile pentru care ei vor aplica vor fi unele cât mai aproape de ceea ce se întâmplă în realitate astfel încât să poată accesa şi fermierii mici care nu sunt bancabili şi lucrul acesta trebuie să intre în vigoare cât mai repede. Rural Invest l-am gândit astfel încât să acopere o paletă largă de fermieri”, a declarat ministrul.

Cumpărare de pământuri

„O altă măsură vizează achiziţia de terenuri, pentru că s-a vorbit foarte mult în ultimii ani despre ceea ce se întâmplă cu terenurile agricole. Am reuşit, printr-o lege iniţiată de PSD în 2018 să limităm cumva vânzarea de terenuri către fonduri de investiţii speculative, prin acea impozitare de 80% din diferenţa preţului la achiziţie până în momentul vânzării, prin stabilirea unor condiţii de domiciliere pe teritoriul României. Prin Rural Invest punem la dispoziţie fonduri pentru achiziţia de terenuri.

Cofinanţare pentru tehnologie în agricultură şi procesare

„Un element central în viziunea noastră despre ceea ce trebuie să se întâmple în agricultura romnească este să integrăm producţia primară, cerealele, din sectorul vegetl, în zootehnie, în procesarea acestor materii prime ca să producem valoare adăugată, să nu se mai înregistreze  un dezechilibru între exportul de cereale şi importul de produse finite. Cum putem face asta? În primul rând să ajutăm industria alimentară să se retehnologizeze şi să se automatizeze, de aceea avem schemele de garantare pentru IMM, dar şi pentru marii procesatori care până acum au fost săriţi din aceste scheme de sprijin.

Un deziderat pe care l-am pus la punct cu fermierii şi cei din industria alimentară este asigurarea independenţei energetice a fermierilor şi producătorilor români . Prin Rural Invest le putem asigura cofinanţarea pentru un astfel de program”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite