Companiile cu capital românesc, boicot în masă față de austrieci. Cât a pierdut România în 11 ani
0Companiile membre ale Asociației Romanian Business Chamber (RBC) au început de zilele trecute demersurile pentru anularea parteneriatelor cu instituțiile bancare austriece și olandeze.
Companiile membre ale Asociației Romanian Business Chamber, care însumează o cifră de afaceri de peste 1 miliard euro și peste 20.000 angajați, au început o campanie de anulare a parteneriatelor cu instituțiile bancare austriece și olandeze.
„Toate companiile membre ale asociației Romanian Business Chamber își regândesc parteneriatele în urma șantajului la adresa României făcut de Austria și Olanda în Consiliul JAI, unde aceste țări au votat împotriva intrării României în Schengen. România îndeplinește toate condițiile pentru a fi în Schengen, votul negativ al acestor tări împotriva României fiind complet nejustificat, abuziv și vădit făcut cu rea credință”, a spus într-un comunicat de presă Paula Pîrvănescu, Președinte RBC.
Aceasta spune că respingerea intrării României în spațiul Schengen afectează atât economia țării noastre, cât și economiile celorlalte state membre ale Uniunii Europene, estimând că în cei 11 ani de zile de când se îndeplinesc toate criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen, România a avut o pierdere de aproximativ 25 miliarde euro
Asociația Romanian Business Chamber a fost înființată în anul 2020, pentru conecta oamenii de afaceri din România la noi oportunități de afaceri și investiții atât în exteriorul cât și în interiorul țării, ceea ce le va aduce șansa internaționalizării companiei și extinderea business-ului.
"Asociația Romanian Business Chamber va întreprinde toate demersurile naționale și internaționale necesare pentru ca Austria și Olanda să-și revizuiască poziția față de intrarea României în Schengen. Până la un vot pozitiv din partea acestor țări, toate firmele membre ale RBC vor renunța la serviciile oferite în România de instituțiile bancare austriece și olandeze”, a concluzionat Paula Pîrvănescu, Președinte RBC.