Ciucă cere ca responsabilii de suspendarea zborurilor Blue Air să suporte costurile de repatriere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a solicitat sâmbătă ca responsabilii de suspendarea zborurilor aeronavelor Blue Air să plătească pentru costurile necesare repatrierii românilor afectaţi de această situaţie, care au fost preluaţi de aeronave TAROM.

Blue Air a anulat toate zborurile până pe 10 octombrie FOTO Inquam Photos/Octav Ganea
Blue Air a anulat toate zborurile până pe 10 octombrie FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

„Este problema unei companii private. Noi ne-am ocupat, în tot acest ansamblu al situaţiei create, de protejarea cetăţenilor români şi continuăm să monitorizăm şi să asigurăm transportul, acolo unde este necesar. În ceea ce priveşte activitatea companiei Blue Air, am cerut ca cei care au generat această situaţie să plătească pentru costuri - pentru că sunt costuri suplimentare la Guvern, nu noi am generat problemele companiei - şi sigur dacă cineva se face vinovat de această situaţie, atunci trebuie să răspundă pentru ceea ce s-a întâmplat”, a afirmat Nicole Ciucă, sâmbătă, cu prilejul Şcolilor de vară ale de organizaţiilor liberale de tineret şi de femei, care s-au desfăşurat în judeţul Constanţa.

Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Operatorul aerian low-cost Blue Air a anunţat că va relua zborurile din 10 octombrie, precizând că pentru moment nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

În primul rând, dorim să ne cerem scuze tuturor pasagerilor Blue Air, care au fost afectați de imposibilitatea efectuării zborurilor programate începând cu amiaza zilei de 6 Septembrie 2022. Ne cerem scuze tuturor angajaților și partenerilor comerciali ai Societății Blue Air Aviation pentru că nu am fost în măsură să ne îndeplinim toate obligațiile asumate față de aceștia.

Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că din comunicatele publice emise în cursul zilei de ieri, 8 septembrie 2022, am constatat că am fost înțeleși greșit, dorim să ne exprimăm întreaga mulțumire pentru ajutorul ce ne-a fost acordat în aceste momente de maximă criză de Compania Națională de Transport Aerian TAROM S.A. precum și de Primul Ministru al României, dar și de Ministrul Transporturilor, pentru repatrierea pasagerilor Blue Air care au rămas blocați în afara țării.În lipsa acestui sprijin și în lipsa unui efort uman deosebit al tuturor angajaților TAROM S.A., precum și a celor de la cancelaria Primului Ministru, Ministerul Transporturilor și Ministerul Afacerilor Externe, situația la momentul actual ar fi fost una mult mai gravă în ceea ce privește numărul pasagerilor blocați în aeroporturi”, au transmis, vineri, reprezentanții companiei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite