Chiţoiu: USL vrea ca prin CEC Bank să finanţeze IMM-urile şi agricultura, iar prin EximBank, marii producători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi, la Clubul de la Bucureşti, că programul de guvernare al USL pe următorii patru ani cuprinde o serie de măsuri financiare, printre care finanţarea prin CEC Bank a IMM-urilor şi a domeniului agricol, iar prin EximBank, finanţarea marilor producători, anunţă Mediafax.

"În programul de guvernare al USL pe următorii patru ani avem o serie de măsuri pe care le-am convenit în cadrul USL de dezvoltare economică şi de creare de locuri de muncă, plecând de la măsuri de natură fiscală până la măsuri de natură financiară şi a restructurării, reorganizării companiilor", a spus Chiţoiu, citat de Mediafax.

El a precizat că printre măsurile de natură financiară pe care statul poate să le ia pentru companii publice şi private sunt cele financiare, de natura ajutorului de minimis, a dobânzilor bonificate care se asigură prin EximBank şi a celor de natură financiară pentru cofinanţarea fondurilor europene.

"În ultimii trei ani băncile nu s-au îngrămădit în a asigura cofinanţarea pentru proiectele europene. De aceea, noi dorim ca cele două bănci care mai sunt ale statului român - EximBank şi CEC Bank - să devină două bănci care una să finanţeze IMM-urile şi domeniul agricol - cum este CEC - iar cealaltă, EximBank, pe lângă funcţia ei principală de asigurare a finanţării şi exportului, trebuie să aibă şi rolul de a finanţa marea industrie sau marii producători din România", a spus Chiţoiu.




Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite