Chiriţoiu, despre proiectul care impune retailerilor ca 51% din produsele la raft să fie româneşti: Legea este formulată pentru a proteja sănătatea publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege care impune comercianţilor ca 51% dintre produsele alimentare aflate la raft să fie româneşti, votat deja de Senat, nu are ca argumente protejarea producătorilor români, ci sănătatea publică, iar acest domeniu este exclus din aplicarea legislaţiei privind competiţia, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

„Orice lege este o restricţie, trebuie văzut dacă este legitimă şi proporţională. Aşa cum este frazată, legea vizează sănătatea publică şi mâncarea proaspătă. Dacă este prezentată ca o măsură de protejare a producătorilor români, atunci am putea spune că aceasta contravine liberei circulaţii a mărfurilor din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Dar sănătatea publică este un interes legitim al statului şi aici există excepţii la legea concurenţei“, a spus Chiriţoiu, în cadrul unui forum de profil.

Legea a trecut de Senat şi a ajuns acum în Camera Deputaţilor.

Proiectul care introduce obligativitatea pentru comercianţi ca cel puţin 51% din produse să fie româneşti are un scop absolut nobil, dar trebuie să vedem dacă acest lucru corespunde conceptului de economie de piaţă funcţională, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

La rândul său, Dan Şucu – preşedintele Asociaţiei Marilor Reţele de Comercianţi din România (AMRCR) şi proprietarul MObexpert – a afirmat că, pe măsură ce producătorii români au făcut investiţii aceştia s-au calificat pentru a deveni furnizori ai marilor reţele, dar că „intervenţia administrativă este nenecesară“.

Şucu a recunoscut că de cinci ani consumatorii transmit marilor comercianţi, prin diverse căi, că ar dori mai multe produse româneşti, astfel că acesta este un subiect "vechi" pentru retaileri.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite