China detronează SUA la producţia de bunuri
0China a redevenit cel mai mare producător de bunuri de consum din lume, recuperând poziţia pierdută la începutul secolului al XIX-lea, şi a încheiat astfel 110 ani de supremaţie a Statelor Unite.
Aceasta este concluzia unui studiu al firmei americane de consultanţă economică IHS Global Insight. Anul trecut, China a generat 19,8% din producţia mondială de bunuri, uşor mai mult faţă de 19,4% în cazul Statelor Unite.
Citiţi şi Americanii nu se mai cred stăpânii lumii.
Potrivit canalului de televiziune CNBC, această situaţie arată nevoia ca SUA să concureze în viitor nu pe baza producţiei de bunuri de consum, ci pe cea a inovaţiei şi a noilor tipuri de servicii, spune Deborah Wince-Smith, director al Consiliului pentru Competitivitate, organizaţie cu sediul la Washington.
China a ocupat ultima dată postura de cel mai mare producător de bunuri din lume în 1850, când statul asiatic se apropia de sfârşitul unei lungi perioade de progres tehnologic. Susţinută de revoluţia industrială, Marea Britanie a devenit pentru aproape 50 de ani primul producător de bunuri la nivel mondial, după care hegemonia a fost preluată de SUA.