CEC Bank a raportat o creștere de 80% a valorii tranzacțiilor prin Internet Banking

0
Publicat:

Valoarea totală a tranzacțiilor derulate prin serviciul de Internet Banking a înregistrat în 2022 o creștere de peste 80% față de anul 2021, a informat marți CEC Bank.

Clădire a CEC Bank
Tranzacțiile prin Internet Banking ale CEC Bank au înregistrat o creștere importantî

Oferta tot mai diversificată de conturi bancare disponibile online la CEC Bank se dovedește a fi un real succes. Pentru aceste servicii, atât numărul de clienți este în creștere cât și valorile totală și medie ale tranzacțiilor efectuate. Pentru banca noastră, continuarea dezvoltării serviciilor digitale a devenit o tradiție, pentru că suntem prima bancă din România care a lansat, încă din 2020, un flux de accesare 100% online a conturilor și serviciilor bancare”, a declarat Mugur Podaru, Director Operațiuni la Distanță CEC Bank.

Numărul utilizatorilor de IB s-a majorat anul trecut atât în cazul persoanelor fizice cât și al persoanelor juridice. De exemplu, aproape un sfert dintre firmele care fac parte dintre clienții CEC Bank utilizează Internet Banking, iar valoarea medie per tranzacție a persoanelor juridice a înregistrat în 2022 o creștere de 39% față de anul precedent.

Printre funcţionalităţile noi/aplicații noi/realizate în 2022, disponibile persoanelor fizice, se numără:

• acordarea de credite online (nevoi personale, card de credit și descoperit de cont)

• implementarea unei noi aplicații eToken cu un nou design și posibilitatea adăugării mai multor utilizatori pe un singur telefon mobil;

• facilitatea de înlocuire dispozitiv fizic cu eToken direct din pagina de login precum și transmiterea de noi coduri de activare;

• posibilitatea rezilierii serviciului INFO SMS direct din aplicație;

• rambursare anticipată tranzacții card credit;

• schimbare număr rate pentru tranzacțiile cu cardul de credit;

• schimbarea modalității de primire a PIN-ului;

• afișare nume real beneficiar.

CEC Bank a înlocuit aproximativ 1.100 de bancomate și aparate multifuncționale vechi cu aparatură de ultimă generație, continuând astfel programul multianual de modernizare a rețelei băncii.

Banca are a treia cea mai extinsă rețea de ATM-uri și MFM-uri din România iar în prezent, peste 80% din această rețea este dotată cu tehnologii noi, tot mai în trend printre consumatori: ecrane touch de mari dimensiuni și tehnologie contactless.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite