Cauciucurile de iarnă s-au scumpit cu 24% faţă de anul trecut
0Preţurile anvelopelor de iarnă au crescut cu aproximativ 24% în 2022 faţă de anul precedent, arată un raport al unei platforme de anunţuri generaliste din România.

Dacă în iarna anului 2021 românii au achiziţionat anvelope cu un cost mediu de 594 lei, în prezent aceleaşi anvelope costă 737 lei.
"Preţurile la anvelopele de iarnă au crescut considerabil faţă de anul anterior. Cea mai mare cerere este înregistrată pentru anvelopele de 16 inch, urmate de anvelopele de 15 şi 17 inch", se arată în raportul OLX.
Nici preţul jantelor nu a rămas constant, ci a crescut cu aproximativ 16%. Astfel, dacă o jantă costa 906 lei anul trecut, acum costul aceluiaşi model este de 1048 lei. În total, în luna noiembrie a anului 2022, cererea de jante şi anvelope a depăşit oferta - cu 224.412 de căutări faţă de cele 56.720 de listări active prezente pe platformă.
"Creşterea preţurilor faţă de anul trecut este determinată de inflaţie, dar şi de creşterea cererii versus ofertă. Observăm o creştere de 42% a cererii de la utilizatori faţă de numărul de ad-uri din această categorie, ceea ce cel mai probabil a contribuit la faptul că vânzătorii au putut creşte atât preţurile, cât şi volumul vânzărilor. Pe de altă parte, am oferit şi utilizatorilor platformei un "digital fair", axat pe anvelope, care a avut o performanţă bună în îmbunătăţirea ratei între cumpărători şi vânzători", a declarat Mihai Voicu - Head of Car Parts OLX.
La nivel de piaţă, multe dintre motivele pentru care a crescut preţul anvelopelor sunt din cauza pandemiei de COVID-19. De la lipsa forţei de muncă până la întârzierile lanţului de aprovizionare, industria anvelopelor (printre multe altele) încă se adaptează la blocajele şi opririle care au început în 2020, menţionează sursa citată.
"Întreţinerea anvelopelor poate ajuta la prelungirea duratei de viaţă a acestora. Viteza, virajele, pornirile şi opririle rapide duc la uzarea rapidă a cauciucului de pe anvelope, astfel că este recomandată conducerea lină, în siguranţă. De asemenea, este necesar ca anvelopele să fie umflate corespunzător, iar roţile aliniate", recomandă platforma menţionată.
OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieţei locale de anunţuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunţuri active şi o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI.