Italia vrea să revizuiască modul de calcul al facturilor la electricitate. Cu cât ar urma să crească preţurile în următorul trimestru

Italia vrea să revizuiască modul de calcul al facturilor la electricitate. Cu cât ar urma să crească preţurile în următorul trimestru

FOTO: Shutterstock

Italia analizează o posibilă revizuire a modului în care sunt calculate facturile la electricitate, au declarant, marţi, pentru Reuters, două surse din apropierea acestui dosar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Afirmaţiile vin după ce, luni, Ministrul italian pentru Tranziţia Ecologică, Roberto Cingolani, a transmis că preţurile cu amănuntul la electricitate ar urma să crească cu 40% în următorul trimestru, influenţate de preţurile internaţionale mai mari la gaze naturale şi scumpirea certificatelor de emisii, transmite Agerpres.
 
Sursa citată menţionează că, o astfel de majorare de preţuri, dacă va fi confirmată de Autoritatea de reglementare care stabileşte preţurile la electricitate pe piaţa reglementată odată la trei luni, ar veni după o creştere de 9,9% în al doilea trimestru. 
 
Creşterea din perioada aprilie-iunie ar fi fost de aproximativ 20%, dacă autorităţile de la Roma nu ar fi injectat resurse în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru a diminua aşa-numitele „costuri de sistem".
 
O majorare cu 40% a facturilor la electricitate ar însemna costuri mai mari cu 1.300 de euro pe an pentru familii, a estimat Asociaţia pentru protecţia consumatorilor, Assoutenti.
 
Reforma avută în vedere ar include o revizuire a costurilor de sistem din facturile consumatorilor, a dezvăluit una dintre sursele citate de Reuters, adăugând că o propunere ar putea fi înregistrarea lor în codul general al impozitelor.
 
Potrivit lui Davide Tabarelli, preşedintele centrului de reflexie Nomisma Energia, scoaterea costurilor de sistem din factura finală plătită de consumatori ar putea contrabalansa creşterile de preţuri la materii prime, care în opinia sa „sunt destinate să continue să crească". 
 
Costurile de sistem, care includ lucruri precum cheltuieli pentru a acoperi stimulentele pentru energia regenerabilă şi siguranţa nucleară, reprezintă, în medie, peste 20% din factura finală pentru italieni.
 
În procedura sa trimestrială de revizuire, Autoritatea de reglementare din Italia stabileşte preţurile la electricitate pentru consumatori pe piaţa reglementată cu amănuntul, care reprezintă aproximativ o treime din piaţa totală. Italia intenţionează să finalizeze liberalizarea pieţei de electricitate cu amănuntul în 2023.
 
Planurile autorităţilor de la Roma intervin într-un moment în care guvernele din întreaga Europă sunt presate să limiteze creşterea facturilor la energie pentru a ajuta familiile şi micile afaceri, în condiţiile în care economiile ies încet din pandemie.
 
Potrivit Reuters, premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat luni că Spania va plafona preţurile la gaze, va reduce taxele şi va redirecţiona profiturile companiilor energetice, în cadrul unui pachet de măsuri destinate să reducă preţurile la electricitate care au crescut exploziv în ultima perioadă.
 
„Este inacceptabil ca firmele energetice să profite de pe urma preţurilor ridicate de pe piaţa pentru electricitate. Vom lua acele profituri extraordinare pe care le fac companiile energetice şi le vom transfera către consumatori". Vom reduce taxa specială pe electricitate la 0,5%, de la 5,1%, a declarat prim ministrul.
 
În Grecia, Guvernul va oferi subvenţii pentru majoritatea gospodăriilor până la finele anului, în ideea de a face mai accesibile costurile la energie, pe fondul creşterii preţurilor la gaze naturale, a declarat marţi, un oficial guvernamental, a transmis Reuters.
 
Potrivit sursei citate, această schemă face parte din pachetul de măsuri de sprijin anunţat sâmbătă de premierul Kyriakos Mitsotakis destinat să îi ajute pe cetăţenii greci să facă faţă creşterii preţurilor de consum.
 
„Are loc o criză energetică internaţională. Guvernul nostru a decis să îi sprijine pe cei care au văzut cum facturile lor s-au umflat”, a declarat ministrul Energiei, Kostas Skrekas.
 
Acest mecanism de sprijin finanţat de guvern, cu un cost estimat la 150 milioane de euro, va include o subvenţie de 9 euro pentru primii 300 de kilowaţi oră consumaţi în fiecare lună de gospodăriile greceşti, a precizat Kostas Skrekas, adăugând că schema va acoperi aproximativ 70% din gospodării.
 
În ceea ce priveşte România, premierul Florin Cîţu a anunţat, la sfârşitul lunii august, că Guvernul nu va plafona preţurile la energie.
 
Cererea ridicată de gaze naturale, livrările limitate şi scumpirea certificatelor de emisii au crescut preţurile la electricitate în multe ţări, iar preţurile pentru perioada următoare arată că este puţin probabil ca problema să dispară înaintea iernii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările