Gazprom: Lucrările de construcţie la gazoductul Nord Stream 2 au fost finalizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Grupul rus Gazprom a anunţat că lucrările de construcţie la gazoductul Nord Stream 2 s-au finalizat în dimineaţa zilei de vineri, 10 septembrie.

„La o reuniune operaţională care a avut loc la sediul Gazprom, directorul general al grupului, Alexey Miller, a informat la ora locală 8:45 (5:45 GMT) lucrările de construcţie la Nord Stream 2 au fost finalizate complet.", a informat grupul energetic, într-un comunicat de presă.

Zilele trecute, operatorul proiectului Nord Stream 2 anunţa că specialiştii aflaţi pe nava rusească Fortuna au sudat ultima ţeavă din această conductă care trece prin apele teritoriale germane, care apoi urma să fie unită cu secţiunea din apele teritoriale daneze pentru finalizarea proiectului.

„Viitorul va fi conectarea secţiunii conductei care vine din Germania cu secţiunea care vine din apele teritoriale daneze", a informat operatorul proiectului, care se aşteaptă ca gazoductul să fie operaţional până la finalul anului, au transmis DPA şi Reuters, citate de Agerpres.

Potrivit Gazprom, o cantitate de 5,6 miliarde metri cubi de gaze naturale ar putea fi livrată prin Nord Stream 2 până la finele acestui an.

Gazoductul Nord Stream 2 este compus din două linii separate care împreună pot să transporte anual 55 miliarde metri cubi de gaze din Rusia în Germania, o cantitatea suficientă pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodării.

Citând surse din apropierea acestui dosar, Bloomberg a dezvăluit că Gazprom intenţionează să demareze livrările de gaze prin prima linie a Nord Stream 2 la 1 octombrie, iar prin ambele linii de la 1 decembrie.

Programat iniţial să devină funcţional în 2019, gazoductul Nord Stream 2 a suferit numeroase întârzieri după ce SUA au ameninţat că vor penaliza companiile care se implică în construcţia acestei conducte. Perspectivele s-au schimbat după ce preşedintele Joe Biden a decis să elimine unele sancţiuni, în luna mai a acestui an când a fost convenit un acord cu Germania, care a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia ca o armă împotriva Ucrainei.

Care sunt cele mai mari temeri ale autorităţilor de la Kiev

Oficialii ucraineni au catalogat în repetate rânduri conducta Nord Stream 2 drept o armă rusească şi o ameninţare la adresa securităţii Europei, subliniind că încă nu este prea târziu pentru a opri acest proiect.

La începutul acestei luni, directorul general al operatorului reţelei de gazoducte din Ucraina (GTSO), Serhiy Makogon, a transmis că, lansarea gazoductului Nord Stream 2 va însemna că Europa va fi complet dependentă de conductele de gaze gestionate de Moscova, informa Reuters.

„Dacă Gazprom va reuşi să lanseze Nord Stream 2 şi noi vom fi forţaţi să optimizăm sistemul ucrainean, atunci nu va mai exista pentru Europa opţiunea de a se îndrepta spre Ucraina", a spus Serhiy Makogon, potrivit Agerpres.

În replică, oficialii ruşi susţin că gazoductele Nord Stream 2 şi TurkStream sunt concepute pentru a îmbunătăţi securitatea energetică a Europei.

O scădere a livrărilor de gaze ruseşti spre Europa a condus la o creştere rapidă a preţurilor, iar directorul general al operatorului reţelei de gazoducte din Ucraina (GTSO), Serhiy Makogon, susţine că Gazprom ar putea adopta şi alte măsuri dure pentru a-i convinge pe europeni să utilizeze noile sale conducte.

În 2006 şi 2009, în timpul unor dispute cu Ucraina pe tema gazelor naturale, Gazprom a suspendat temporar tranzitul gazelor naturale spre Europa în plină iarnă.

„Oamenii au o memorie scurtă, 2009 este anul în care Gazprom a făcut Europa să îngheţe", a spus Makogon.

Kievul se teme că începând din 2024 Gazprom va înceta tranzitul gazelor naturale prin Ucraina, iar compania rusă a început deja să îşi reducă livrările. În plus, începând din luna octombrie a acestui an, Ungaria ar putea înceta să mai primească gaze naturale ruseşti care să treacă prin Ucraina, iar Polonia ar putea înceta să mai utilizeze ruta de tranzit începând din 2023.

„Imediat ce Gazprom va avea capacitatea tehnică de a ocoli Ucraina, indiferent de costuri, va face acest lucru. Şi ne aşteptăm ca imediat ce Nord Stream 2 va fi terminat, Gazprom să facă totul pentru a abandona tranzitul fizic", a spus Makogon.

În luna iulie a acestui an, liderii Germaniei şi SUA au anunţat un acord care trebuia să elimine o parte din îngrijorările autorităţilor de la Kiev cu privire la Nord Stream 2, însă Ucraina spune că aceasta este singura promisiune pe care a primit-o până acum.

Nord Stream 2, un proiect care va crea o nouă legătură energetică directă între Rusia şi Germania, reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). 

Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite