Bucătărie nouă în fiecare an? Ikea va permite clienţilor să închirieze mobila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lanţul Ikea este prezent şiîn România

În viitor s-ar putea să poţi închiria nu numai locuinţa, ci şi mobila. Grupul suedez Ikea se pregăteşte să ofere servicii de închiriere de mobilă şi va demara în curând un proiect pilot într-o ţară europeană.

Producătorul suedez de mobilă testează în prezent un program de răscumpărare de mobilă în Japonia, prin care le permite clienţilor să vândă înapoi către companie mobila folosită, în loc să scape de ea prin alte mijloace. Ikea poate decide apoi să recicleze mobila sau chiar să refolosească unele din componente.

În mod similar, un program experimental similar de închiriere de mobilă va face achiziţionarea de mobilă mai accesibilă şi practică pentru cei cărora le este frică de angajamente, cei cu gusturi mereu în schimbare sau cu groaza de a muta lucruri dintr-un loc în altul.

Primele teste de leasing ale celui mai mare retailer de mobilier din lume vor începe luna aceasta în Elveţia şi vor implica mai multe tipuri de mobilier, scrie Agerpres.

„Când perioada de închiriere s-a încheiat, dai înapoi mobila şi poţi închiria altceva. În loc ca acele lucruri să fie aruncate, noi le refacem şi le putem vinde, prelungind ciclul de viaţă al produselor”, a explicat Torbjorn Loof, directorul general de la Inter IKEA, pentru Financial Times.

Directorul general de la Inter IKEA a precizat că primele teste vor implica leasingul de mobilier de birou către clienţii de business, adăugând că şi mobilele de bucătărie ar putea fi vizate pentru a fi oferite spre închiriere în loc de vânzare.

„Se poate spune că leasingul este o altă modalitate de finanţare a unei bucătării. Când acest model circular va fi funcţional, vom avea un interes mult mai mare nu doar în vânzarea unui produs ci şi să vedem ce se întâmplă cu acest produs şi dacă consumatorul are grijă de el”, a mai spus Torbjorn Loof.

The Telegraph susţine că până şi covoarele vor putea fi închiriate, la un moment dat.

Leasingul de mobilier face parte din strategia IKEA de a dezvolta un model de business circular în cadrul căruia nu doar vinde produse ci şi le recuperează pentru a produce noi articole. Potrivit lui Torbjorn Loof, IKEA vrea să îşi reducă amprenta de carbon cu 15% până în 2030.

Într-un discurs ţinut la Forumul Economic Mondial de la Davos, CEO-ul Ikea, Jesper Brodin, a sugerat că aceste măsuri sunt o încercare prin care compania ţine pasul cu nevoie în continuă schimbare şi evoluţie ale consumatorilor. „Dacă ultimele decenii au fost despre consumerism în masă, acum ne îndreptăm spre circularitate în masă”, a spus el, subliniind nevoia unei economii mai „circulare” care să înlocuiască relaţia tradiţională unidirecţională dintre afacere şi client.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite