Borc: România are 73 de parcuri industriale, în timp ce Ungaria are 220

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are în prezent 73 de parcuri industriale, în timp ce Ungaria avea 220 de parcuri industriale în 2013, a declarat luni Costin Borc, ministrul Economiei, care susţine că, în ultimele luni, au fost identificate potenţiale spaţii investiţionale pentru a răspunde cererii companiilor străine interesate să dezvolte proiecte greenfield în România.

România este pe ultimul loc în regiune după numărul de parcuri industriale, în condiţiile în care Polonia dispune de 210 de astfel de parcuri, Cehia - 200 de parcuri, iar Slovacia are 85 de spaţii de acest tip.

„Am constatat cu satisfacţie existenţa unor spaţii noi ce pot fi incluse în lista posibilelor opţiuni pentru proiectele aflate în faza de prospecţie a procesului decizional. În acest sens, aş dori să menţionez parcurile industriale de la Ocna Mureş, Câmpia Turzii (Tetarom 5), Turda (Industrial Park) şi Şelimbăr Sibiu“, a spus Borc, ministrul Economiei, în cadrul unui forum privind parcurile industriale, potrivit News.ro.

Ministrul a demarat un proiect de promovare regională, pentru a responsabiliza autorităţile locale, multe dintre ele total dezinteresate să atragă investiţii.

Prima acţiune amplă în acest sens a avut loc la Constanţa, „judeţ ce a pierdut proiecte de-a lungul anilor din cauza lipsei unui parc industrial adecvat care să aducă investiţii străine“, a afirmat Borc. România stă mai prost decât ţările vecine la atragerea de investiţii străine, deşi are nevoie de investiţii masive pentru dezvoltare, a mai spus Borc. 

„Stăm mai prost decât vecinii noştri în ceea ce priveşte dezvoltarea parcurilor industriale, stăm mai prost decât vecinii noştri în atragerea de investiţii străine. Este important să nu cădem în ţinte false, acum, în campanie electorală. Este foarte uşor să lansăm nişte lozinci care sună frumos, dar care, deşi au undeva un sâmbure de adevăr, sunt periculoase. Haideţi să stăm cu picioarele pe pământ, să spunem ce are nevoie România. Avem nevoie de investiţii masive, pentru că, dacă vrem să ne dezvoltăm, este nevoie de contribuabili care să permită cetăţenilor să trăiască mai bine, cu un transport mai bun, cu servicii mai bune, spaţii publice, cinematografe", a spus Costin Borc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite