PSD şi-a abandonat propriile promisiuni. Dăncilă îi ia la rost pe senatorii care nu au votat legea pensiilor

PSD şi-a abandonat propriile promisiuni. Dăncilă îi ia la rost pe senatorii care nu au votat legea pensiilor

Senatul a respins miercuri noua lege a pensiilor, trimisă în Parlament la reexaminare, după ce senatorii PSD au chiulit şi nu au fost strânse destule voturi pentru adoptare. În timp ce ministrul Muncii dă vina pe opoziţie, premierul Viorica Dăncilă sugerează că legea nu ar mai avea sprijinul partidului. Ei dau însă asigurări că pensiile cresc oricum şi că actul va fi adoptat de Camera Deputaţilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legea pensiilor a primit doar 67 de voturi „pentru“, în Senat, acestea fiind insuficiente pentru o lege organică, care are nevoie de minimum 69 de voturi. Au votat în favoarea legii doar senatorii PSD, ALDE şi UDMR, în vreme ce 22 aleşi PNL, USR şi independenţi s-au abţinut. Deşi PSD numără exact 69 de senatori, iar împreună cu UDMR şi ALDE depăşeşte acest prag, absenteismul social-democraţilor a făcut ca legea să nu treacă.

Premierul Viorica Dăncilă i-a certat pe senatorii PSD care au absentat. „Am să discut cu ei şi am să văd de ce au lipsit de la Senat astăzi. Poate au lipsit justificat sau nejustificat, voi analiza. Dar să-i vedem în primul rând pe cei care au votat împotriva legii pensiilor“, a precizat premierul. Dăncilă a acuzat opoziţia că, deşi arată grijă faţă de pensionari, a votat împotriva legii pensiilor. Cu toate acestea, votul electronic a arătat că niciun parlamentar nu a votat împotriva legii, iar opoziţia doar s-a abţinut. 

Şi ministrul Muncii, Marius Budăi, a acuzat opoziţia că „pune beţe-n roate majorării pensiilor“. „Ne pune beţe-n roate majorării pensiilor pentru părinţii şi bunicii noştri şi, în general, majorărilor de venituri. Eu îi asigur pe români şi pe pensionari că noi, la Cameră, cu siguranţă vom aproba, vom dezbate această lege. Vom avea majoritate la Camera Deputaţilor, asta veţi vedea. Ne vom mobiliza, aşa cum am făcut-o şi până acum şi veţi vedea că o vom adopta, acum rămâne de văzut dacă va fi şi promulgată. Este o lege bună pentru pensionarii acestei ţări”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Viorica Dăncilă a mai anunţat că va avea o întrevedere cu reprezentanţii pensionarilor din România pentru a discuta despre legea pensiilor. Premierul a afirmat că discuţiile vor fi politice.

„Mă întâlnesc astăzi cu pensionarii pentru a discuta din punct de vedere politic. Am chemat şi ministrul Muncii. Vom discuta şi despre aspecte guvernamentale, dar întâlnirea de astăzi este o întâlnire politică”, a declarat premierul.

Întrebată dacă Legea pensiilor se va putea aplica din 2021, Viorica Dăncilă a răspuns: „De ce nu? Vedem, reluăm totul, ne uităm cu atenţie pentru a lua cele mai bune decizii”.

PSD promite mobilizare la Camera Deputaţilor

Marius Budăi a dat însă asigurări că legea pensiilor va fi adoptată în Camera Deputaţilor, care este for decizional. „Vom avea majoritate la Camera Deputaţilor, asta veţi vedea. Ne vom mobiliza, aşa cum am făcut-o şi până acum şi veţi vedea că o vom adopta, acum rămâne de văzut dacă va fi şi promulgată”, a precizat ministrul Muncii.

„În Camera Deputaţilor vom avea votul necesar. Pensionarii, de la 1 septembrie, vor avea majorarea punctului de pensie şi vom trece legea pensiilor prin Camera Deputaţilor”, a subliniat şi premierul Viorica Dăncilă.

Punctul de pensie va creşte oricum, în septembrie

Noua lege a pensiilor urmează să intre efectiv în vigoare abia în anul 2021. Cu toate acestea, ea prevede şi o majorare a punctului de pensie la 1 septembrie 2019, la 1.265 lei. Însă chiar dacă legea nu intră în vigoare până atunci, majorarea punctului de pensie a fost adoptată şi prin Ordonanţa 114, din decembrie anul trecut.

Viorica Dăncilă a spus că majorarea pensiilor din septembrie va avea loc. Întrebată ce le transmite pensionarilor, Dăncilă a spus: „Ne-am ţinut întotdeauna promisiunile faţă de pensionari, dacă nu am putut prin lege, am dat Ordonanţă. Pensionarii la 1 septembrie vor avea majorarea punctului de pensie şi vom trecea legea pensiilor cu ajutorul deputaţilor”.

Şi Marius Budăi a precizat că punctul de pensie va creşte de la 1 septembrie 2019. „Noi am prevăzut că vom avea piedici şi de aceea am trecut şi în OUG 114 creşterea punctului, chiar dacă prima dată era trecut şi în Legea pensiilor”, a spus Budăi.

Teodorovici: Avem prinse sumele pentru majorarea de la 1 septembrie 

Sumele necesare majorării pensiilor, promise să aibă loc de la 1 septembrie, care se bazează pe calculele făcute iniţial pentru creşterea veniturilor pensionarilor prin noua lege a pensiilor, sunt deja prinse în bugetul pe acest an, astfel încât pensiilor vor creşte, a declarat ministrul Finanţelor, ulterior respingerii de către Senat a noii legi a pensiilor.

"Noi în acest an, ştiţi foarte bine, avem prinse sumele necesare astfel încât ceea ce am promis de la 1 septembrie să se şi întâmple. Probabil că în septembrie, când începe sesiunea parlamentară, se discută pe lege şi va fi adoptată de Parlament", a spus Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.

De asemenea, el a menţionat că a fost luat în calcul şi impactul bugetar pe care legea îl va avea.

"Am auzit ieri un fost premier spunând că nu sunt banii prevăzuţi pentru anul 2020. Păi cum să-i prevăd? Avem buget anual. Anul acesta sunt prinse sumele, iar calculele făcute atunci când am făcut legea fiscal-bugetară până în 2021, acolo s-a luat în calcul acel impact bugetar pe care Legea pensiilor care e în Parlament îl prevede. Deci sunt luate în calcul sumele", a adăugat Teodorovici.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a afirmat marţi că sunt necesare mai multe dezbateri pe legea pensiilor şi că "o vede categoric adoptată în sesiunea următoare".

"Am vorbit de dimineaţă şi cu domnul preşedinte Tăriceanu şi am înţeles că o să vină săptămâna viitoare (Legea pensiilor - n.r.) la Cameră. O să vedem exact ce conţine, presupun că o lege atât de importantă trebuie făcute mult mai multe dezbateri şi eu o văd categoric în sesiunea următoare", a declarat Marcel Ciolacu la Parlament.

Legea, întoarsă la reexaminare

Noua lege a pensiilor a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională a României (CCR), care a arătat în motivarea deciziei că legiuitorul trebuia să fie mai riguros atunci când a stabilit cine sunt contribuabilii la sistemul public de pensii şi cine plăteşte contribuţia de asigurări sociale.

Acum, legea s-a întors în Parlament, la reexaminare, iar parlamentarii trebuie să repare greşelile semnalate de CCR.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: