Profitul BCR a crescut cu 73% în 2021 faţă de anul precedent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BCR sediul central Foto BCR

Profitul net al BCR a crescut cu 73% în 2021 faţă de anul precedent, ajungând la 1.409,8 milioane de lei (286,5 milioane de euro) în 2021, faţă de 814,1 milioane de lei (168,3 milioane de euro) în 2020, a anunţat luni banca.

„Colegii mei poartă zilnic 25.000 de conversaţii cu publicul, faţă în faţă, telefonic sau online, ceea ce, într-un an, ajunge să reprezinte peste 5 milioane de sfaturi, soluţii şi idei pentru un viitor mai bun. În ultimii ani am schimbat modul în care interacţionăm cu clienţii, vorbind despre inteligenţă financiară, despre decizii înţelepte pe care oamenii le pot lua pentru ei, pentru familiile lor sau pentru afacerile pe care le deţin. 

2021 a fost un an mai bun, în ciuda pandemiei, pentru cele 5.600 de companii din România SA şi România SRL, care au ales să crească împreună cu noi şi să susţină peste 350.000 de locuri de muncă, precum şi pentru cele 13.000 de familii care s-au mutat într-o nouă locuinţă. Le mulţumesc clienţilor pentru că au avut încredere în noi şi le apreciem feedback-ul, care ne ajută să învăţăm şi să îmbunăţim experienţa BCR. Continuăm să fim un pilon de susţinere a economiei şi a societăţii şi să investim în proiecte sustenabile de educaţie şi tehnologie la scară largă.

De asemenea, susţinem noul banking prin care ajutăm clienţii să nu cheltuie mai mult decât câştigă, să fie echilibraţi şi să deţină controlul banilor, să afle cum să investească pentru a avea bunăstare pe termen lung”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

Digitalizarea şi transformarea interacţiunilor cu clienţii

56% din creditele de nevoi personale în 2021 au fost acordate 100% digital

Creştere susţinută, cu 44%, a tranzacţiilor în George faţă de 2020

Vânzări digitale record prin George:

o 58% din totalul cardurilor de credit şi 73% din totalul produselor de tipul descoperit de cont 

o 97% din conturile de economii şi peste 50% din depozite 

o Peste 50% din sumele de credit rambursate anticipat (total sau parţial) 

George Moneyback, programul de loialitate care oferă bani înapoi, ca reducere, clienţilor BCR care folosesc plata cu cardul, a ajuns la 600.000 de utilizatori.

A continuat dezvoltarea sistemului de open banking prin parteneriate locale în diferite domenii: Sănătate (Regina Maria), Securitate (Bitdefender), Soluţii digitale (semnătură digitală Trans Sped pentru persoane fizice şi companii), Juridic (Avocatnet.ro) şi Mobilitate (Splash).

În activitatea de creditare retail, BCR a acordat credite noi pentru persoane fizice şi microîntreprinderi de 9,4 miliarde de lei în 2021, în creştere cu 18% faţă de 2020, pe fondul unor vânzări de credite ipotecare mai mari cu 16% şi de credite de nevoi personale mai ridicate cu 30% an pe an. Stocul de credite ipotecare acordate în moneda locală s-a majorat cu 16,9% an pe an în 2021, în timp ce stocul de credite de consum (inclusiv carduri de credit şi descoperit de cont) a crescut cu 10% an pe an.

În activitatea de creditare corporate, BCR (doar banca) a aprobat credite noi pentru companii în valoare de 9,4 miliarde de lei în 2021, în creştere cu 7% faţă de 2020, dintre care mai mult de un sfert s-au îndreptat către investiţii. A fost înregistrat un avans record de 18% an pe an al stocului de finanţări corporate, datorită creşterilor semnificative pe segmentele companii mari şi IMM, cât şi pe sectorul public. De asemenea, valoarea finanţărilor prin programul IMM Invest au crescut cu 64% comparativ cu 2020, fiind susţinute 2.200 de companii.

Finanţările acordate de BCR Leasing au crescut cu 35% în 2021, comparativ cu 2020, până la 1,5 miliarde de lei, oferind susţinere antreprenorilor din toate domeniile de activitate.

Şcoala de Bani a organizat în 2021 sesiuni online de educaţie financiară şi ateliere pentru 50.000 de adulţi şi copii. Platforma de educaţie antreprenorială BCR Şcoala de Business a ajuns la 7 cursuri gratuite, ce au în total 63 de capitole, peste 90 de materiale video şi 85 de teste, după lansarea noului modul: Antreprenori în tehnologie, cum să construieşti un produs viabil. INNOVX-BCR, programul dedicat afacerilor din tehnologie, a ajuns la 110 start-up-uri accelerate, odată cu cele 7 companii care au devenit alumni în grupa Scaleups 2021. 

Performanţa financiară a BCR în 2021 

BCR a înregistrat un profit net de 1.409,8 milioane de lei (286,5 milioane de euro) în 2021, în creştere cu 73,0%, faţă de 814,1 milioane de lei (168,3 milioane de euro) în 2020, atât datorită performanţei operaţionale îmbunătăţite în principal pe fondul unui volum de business mai mare, cât şi a alocării de costuri cu riscuri mai reduse.

Rezultatul operaţional s-a îmbunătăţit cu 12,9% până la 2.120,1 milioane de lei (430,8 milioane de euro) în 2021, de la 1.877,5 milioane de lei (388,1 milioane de euro) în 2020, pe fondul unor venituri operaţionale mai mari, în timp ce cheltuielile operaţionale au crescut marginal.

Venitul net din dobânzi a crescut uşor cu 2,2% până la 2.422,1 milioane de lei (492,2 milioane de euro) în 2021, de la 2.371,0 milioane de lei (490,1 milioane de euro) în 2020, determinat de volume mai mari de credite şi depozite atât pe segmentul de clienţi retail, cât şi pe cel de corporate, parţial compensat de impactul din dobânzi mai scăzute pe piaţa monetară.

Venitul net din comisioane a crescut puternic cu 22,2% până la 867,9 milioane de lei (176,4 milioane de euro) în 2021, de la 710,0 milioane de lei (146,8 milioane de euro) în 2020, determinat de un volum mai mare de tranzacţii.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 7,6% până la 383,5 milioane de lei (77,9 milioane de euro) în 2021, de la 356,5 milioane de lei (73,7 milioane de euro) în 2020, în principal datorită unei activităţi de tranzacţionare mai extinse.

Venitul operaţional a crescut cu 6,9% până la 3.791,7 milioane de lei (770,5 milioane de euro) în 2021, de la 3.546,3 milioane de lei (733,0 milioane de euro) în 2020, determinat de un volum de business mai mare.

Cheltuielile administrative generale au înregistrat valoarea de 1.671,6 milioane de lei (339,7 milioane de euro) în 2021, similar cu nivelul de 1.668,8 milioane de lei (344,9 milioane de euro) din 2020, mai ales ca urmare a investiţiilor mai mari în IT, parţial compensate de deconsolidarea subsidiarei CIT One, precum şi de alte iniţiative de eficientizare a activităţii.

Astfel, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit la 44,1% în 2021, faţă de 47,1% în 2020.

Costurile de risc şi calitatea activelor

Rezultatul net din deprecierea instrumentelor financiare a înregistrat o alocare de 228,4 milioane de lei (46,4 milioane de euro) în 2021, semnificativ mai redusă comparativ cu alocarea de 521,3 milioane de lei (107,7 milioane de euro) înregistrată în 2020. Această alocare a constat în principal din provizioane colective înregistrate pentru portofoliul de credite performante, ceea ce reflectă abordarea de risc prudentă a băncii în contextul actual.

Rata creditelor neperformante s-a situat la 3,9% în decembrie 2021, în scădere faţă de 4,5% în decembrie 2020. Această evoluţie reflectă o acumulare scăzută de noi credite neperformante, un trend pozitiv al recuperărilor şi al creditelor redevenite performante pe ambele segmente retail şi corporate, precum şi creşterea  soldului de credite acordate clienţilor. În acelaşi timp, gradul de acoperire cu provizioane al creditelor neperformante s-a situat la nivelul de 138,2% în decembrie 2021.

Capitalizare şi finanţare

Rata de solvabilitate a BCR (doar banca) în conformitate cu reglementările privind cerinţele de capital (CRR), s-a situat la nivelul de 20,8% în decembrie 2021, semnificativ peste cerinţele de reglementare. De asemenea, Rata capitalului de Rang 1+2 de 19,93% (Grup BCR) în decembrie 2021 reflectă clar puternicele poziţii de capital şi finanţare ale BCR.

Creditele şi avansurile nete acordate clienţilor au crescut cu 11,3% până la 47.868,5 milioane de lei (9.672,4 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2021 de la 43.002,5 milioane de lei (8.833,2 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2020, susţinute de creşteri atât în creditarea retail (+7,0% faţă de decembrie 2020, până la 26.957,1 milioane lei), cât şi în cea corporate (+18,1% faţă de decembrie 2020, până la 20.753,7 milioane lei).

Depozitele de la clienţi au crescut cu 11,7% până la 72.458,4 milioane de lei (14.641,0 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2021 de la 64.876,8 milioane de lei (13.326,4 milioane de euro) la data de 31 decembrie 2020, sustinute de creşteri atât pe depozitele retail (+5,6% faţă de 31 decembrie 2020, până la 46.184,6 milioane lei), cât şi pe depozitele corporate (+21,4% faţă de 31 decembrie 2020, până la 24.019,3 milioane lei).

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite