Premieră în România: sunt introduse plăţile instant. Ce bancă oferă acest serviciu şi cum pot fi trimişi banii

Premieră în România: sunt introduse plăţile instant. Ce bancă oferă acest serviciu şi cum pot fi trimişi banii

Plăţile instant, cele cu valori de sub 50.000 de lei, vor fi lansate luni, 22 aprilie, susţine Radu Graţian Gheţea, preşedintele Consiliului de Administraţie al CEC Bank, singura bancă comercială de stat din România.

„Săptămâna viitoare, va fi lansat pe piaţă produsul instant payment, plăţile instant”, a afirmat Radu Graţian Gheţea, în cadrul conferinţei „Romanian Financial Conference”. Astfel, „o plată de sub 50.000 de lei poate ajunge de la un client la alt client în câteva secunde”, a subliniat preşedintele CA al celei de-a şaptea bănci din România, în funcţie de valoarea activelor.

Plăţile instant sunt un produs nou, lansat în ultima perioadă în câteva ţări europene, printre care şi Germania, care l-a introdus în vara anului trecut, iar în România acest serviciu va fi asigurat de CEC Bank şi de încă o bancă al cărei nume nu a fost anunţat încă. 

„Două bănci vor face acest pas săptămâna viitoare şi că mai sunt alte câteva bănci care vor intra, în sistem, pe măsură ce îşi pun la punct tehnologia sau sistemele informatice”, a menţionat Gheţea, precizând că, într-un viitor apropiat aceste plăţi se vor putea face şi fără folosirea IBAN-ului.
 
„O să vedem luni, când va fi lansat produsul, cât de multe secunde vor fi necesare, pentru ca o plată de sub 50.000 de lei să ajungă de la un client la altul, fie că este vorba de un client persoană fizică - şi ordonator şi, de partea cealaltă, beneficiar - fie că este vorba clienţi persoane juridice”, a precizat Gheţea, citat de Mediafax. 
   
„Acum se vorbeşte despre posibilitatea să poţi face o plată, cunoscând numai numărul de telefon mobil al beneficiarului”, a detaliat Gheţea.
 
Raluca Micu, şef serviciu în cadrul Direcţiei Monitorizare a infrastructurii pieţei financiare şi a plăţilor din Banca Naţională a României (BNR), a spus că plăţile interbancare se pot face în mai puţin de 10 secunde, inclusiv în afara orarului de funcţionare. 
 
Potrivit acesteia, plăţile au crescut deja cu peste 50% prin folosirea dispozitivelor electronice, precum telefoane mobile, ceasuri sau aplicaţii. 
 
Aici este clar că tendinţa populaţiei este de a utiliza astfel de instrumente pentru efecutarea plăţilor. Într-adevăr, se remarcă, în ultimii ani şi o reducere a numărului de ATM-uri - nu este o scădere foarte mare, dar există această tendinţă. În schimb, avem, îmbucurător, creşterea numărului de POS-uri, peste 10% - înseamnă că infrastructura pentru plăţi se construieşte. Atunci se creează premisele creşterii utilizării instrumentelor electronice”, a detaliat Micu.
 
Reprezentantul BNR a menţionat că, la nivel european, peste 2.000 de prestatori de servicii de plată s-au înrolat în schema de plăţi instant în euro.
 
Introducerea plăţilor instant a fost anunţată de la finele anului trecut, dar Transfond, compania care gestionează sistemul de plăţi, a menţionat că, deşi tehnologia era gata, la nivelul lor, încă trebuie testată la nivelul sistemului bancar.
 
Transfond anunţa atunci că în lista băncilor care ar fi urmat să introducă plăţile instant în prima parte a anului 2019 se aflau BCR, CEC Bank, Banca Transilvania, Libra Bank, iar, din semestrul al Citi Bank, după ce va deschide în Ungaria.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: