Pensiile foştilor poliţişti, jandarmi şi pompieri, mai mari decât ale foştilor militari

Pensiile foştilor poliţişti, jandarmi şi pompieri, mai mari decât ale foştilor militari

Pensiile de serviciu ale foştilor angajaţi ai Ministerului Admnistraţiei şi Internelor, fie că sunt primite de cei care au ajuns la limita de vârstă, fie că au drept beneficiari urmaşi ai angajaţilor or sunt primite de persoane invalide, sunt mai mari decât ale celor care au fost angajaţi ai Ministerului Apărării Naţionale, reiese din compararea datelor primite de „Adevărul” de la Casele Sectoriale ale MapN şi MAI.

Astfel, luna trecută în sistemul de pensii al Ministerului de Interne figurau 78.509 pensionari, pensia medie a foştilor poliţişti, jandarmi şi pompieri fiind de 3.523 lei lunar.
 
Beneficiari ai pensiilor de serviciu erau, potrivit aceloraşi date oficiale remise „Adevărul”, 60.364 pensionari, pensia medie a acestora fiind de 4.065 lei, cu 226 lei mai puţin decât pensia medie a militarilor.
 
Diferenţe sunt şi în privinţa pensiilor de invaliditate, cei 3.601 foşti angajaţi ai MAI având o pensie de invaliditate medie de 2.157 lei, cu 558 lei mai mult decât pensiile de invaliditate ale foştilor militari.
 
Datele comparate ale celor douiă case sectoriale arată că doar pensiile de urmaş ale militarilor sunt mai mari decât cele ale foştilor angajaţi MAI, respectiv 1.991 lei, faţă de 1.616 lei.
 
 
Raportat la pensile speciale şi pensiile militarilor şi cele ale foştilor angajaţi ai MAI sunt la mai puţin de jumătate.


Media unei pensii speciale este de 10.185 lei/lună
 
În ultimii ani, guvernanţii au scos pe bandă rulantă nu mai puţin de şase legi speciale prin care acordă drepturi de pensie suplimentare foştilor parlamentari, judecători, procurori, grefieri, piloţi din aviaţia civilă, angajaţi ai Corpului Diplomatic şi  ai Curţii de Conturi.
 
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) aplică şase legi cu caracter special prin care se stabilesc pensile de serviciu, cuantumul acestora fiind plătit în proporţie de 19,3% în raport cu contribuţiile foştilor parlamentari, judecători, procurori, grefieri, piloţi din aviaţia civilă, angajaţi ai Corpului Diplomatic şi ai Curţii de conturi, diferenţa de 80,3% fiind suportată din bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de toţi angajaţii.
 
Potrivit datelor furnizate „Adevărul” de către CNPP, în luna septembrie se aflau în plată , în baza celor şase legi speciale, nu mai puţin de 9.129 de pensii de serviciu. Suma totală achitată luna trecută către aceştia se ridică la 92.979.634 lei, adică o pensie medie de 10.185 lei.
 
Din cele aproape 93 milioane de lei, doar 17,93 milioane de lei sunt achitate de CNPP în baza contribuţiilor plătite când erau în câmpul muncii de cele şase categorii de personal, diferenţa de 75 de milioane de lei provenind de la bugetul de stat. Adică 25 de lei din banii publici, plătiţi prin taxe şi impozite de fiecare dintre cei aproximativ 5 milioane de salariaţi.
 
Mai mult de jumătate din pensia parlamentarilor, plătită de români
 
Potrivit datelor CNPP, în luna septembrie 813 foşti parlamentari au încasat o pensie medie de 4.294 lei, din care 2.442 lei în baza contribuţiilor pe care le-au plătit înainte de pensionare şi 2.631 lei din bugetul de stat.
O altă categorie importantă, din punct de vedere al cuantumului pensiei medii este cea a foştilor judecători şi foştilor procurori. 3.568 de foşti magistraţi primesc lunat 16.063 lei, din care doar 2.710 lei în baza contribuţiilor şi de aproape 7 ori mai mult (14.823 lei) de la bugetul de stat.
 
Legea aduce beneficii şi personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, 1.814 astfel de persoane încasând o pensie de 3.941 lei, din care doar 1.854 în baza contribuţiei lor şi 2.264 lei de la bugetul de stat.


Foştii angajaţi ai Curţii de Conturi, pensie medie de 7.624 lei
 
Legile speciale nu i-au uitat nici pe foştii angajaţi ai Curţii de Conturi, 608 astfel de persoane încasând lunar o pensie medie de 7.624 lei, din care 3.471 lei în baza contriobuţiilor acestora şi 4.211 lei de la bugetul de stat.
 
Pe de altă parte, 813 foşti piloţi ai Aviaţiei Civile au încasat în septembrie o pensie medie de 10.705 lei, din care 3.268 lei în baza contribuţiilor plătite de ei şi 7.536 lei de la bugetul de stat.
 
O altă categorie de pensii speciale îi priveşte pe foţii membri ai Corpului Diplomatic şi consular al României, 864 de astfel de persoane încasând lunar o pensie medie de 5.487 lei, din care doar 2.460 în baza contribuţiei lor şi 3.325 lei de la bugetul de stat.
 
„Menţionăm că plata pensiilor de serviciu se suportă atât din Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), cât şi din bugetul de stat (BS), astfel: pentru partea din pensie aferentă sistemului contributiv (calculată pe baza punctajului mediu anual) plata se realizează din bugetul asiggurărilor sociale de stat, iar diferenţa dintre pensia de serviciu (stabilită în conformitate cu legea specială) şi pensia aferentă sistemului public de pensii se realizează din Bugetul de stat”, a precizat CNPP.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: