Patronatul bancherilor: Legea „Dai casa şi scapi de bancă“ va scumpi creditele de toate felurile, nu doar pe cele ipotecare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţii au votat cu majoritate absolută proiectul legii privind darea în plată
Deputaţii au votat cu majoritate absolută proiectul legii privind darea în plată

Legea privind darea în plată va creşte comisioanele bancare şi dobânzile în sistemul bancar, după ce instituţiile de credit vor absorbi impactul, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Oana Petrescu, director executiv al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR).

„Nu ar fi nicio problemă dacă nu ar creşte toate costurile sectorului bancar.
Faptul că tu ai avantajul acesta costă pe altcineva.
Dacă statul român vrea să-ţi dea ţie avantajul ăsta să stai cu chirie sau să dai casa în plată problema e că băncile vor absorbi în primul an impactul privind provizioanele şi aşa mai departe dar începând cu al doilea sau al treilea, ei sunt intermediari, vor include în preţul tuturor celorlalte servicii costul acestui produs pe pierdere“, a spus Oana Petrescu.

„Vor creşte inevitabil comisioanele bancare, dobânzile în întregul sistem bancar pentru că vom avea un produs subvenţionat.
Nu subvenţionat de stat cum ar fi în regulă, va fi subvenţionat de bănci“, a mai spus liderul patronal.

Vrem să rămână în România băncile străine?

„Băncile sunt intermediari. Dacă vrem să-şi menţină capitalul în România vor trebui să producă randamente egale cu celelalte bănci, cu celelalte sisteme bancare.
Randamentele tuturor sistemelor bancare din jur, cele cu care ne comparăm, Cehia, Polonia sunt peste 10%, România trebuie să ajungă acolo.
Vom continua să avem dividende de 10% la bănci la 2-3 ani, dar cu costuri mult mai mari pentru populaţie. Dacă asta vor parlamentarii României, asta o să se întâmple.
Este trist că nu s-a făcut dezbaterea asta“, a explicat oficialul CPBR.

Probleme de constituţionalitate

La rândul său, Bogdan Preda, director executiv Relaţii Publice şi Instituţionale a afirmat că legea are probleme de constituţionalitate.

„Legea are probleme de constituţionalitate, pe lângă faptul că nu respectă propria expunere de motive. Cele de neconstituţionalitate ţin de retroactivitate şi dreptul de proprietate al băncii asupra banilor pe care i-a împrumutat“, a explicat Preda.

El consideră că oamenilor cu probleme sociale le va fi cel mai greu să plece din apartamente, pentru că nu au unde să se ducă.

„Noi ne gândim să încercăm să punem la punct un sistem legal, oficial, cât se poate de transparent, să existe un registru de evidenţă a celor care vor să beneficieze de această lege.
Este foarte important să se ştie acest lucru.
Atât pentru a dovedi sau a înţelege exact pentru ce a fost nevoie de această lege cât şi pentru a înţelege care sunt efectele ei pe termen lung', a mai afirmat Bogdan Preda.

Scrisoare către Cotroceni

Acesta a precizat că CPBR va trimite o scrisoare către preşedintele ţării în care îi va semnala problemele ce ţin de constituţionalitate.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 233 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere, proiectul de lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

Proiectul de lege prevede că debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, fără a mai plăti altceva. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite