Numărul restanţierilor la bănci a ajuns la nivelul maxim al ultimilor trei ani şi jumătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai mari restanţe se înregistrează la creditele în euro FOTO Adevărul
Cele mai mari restanţe se înregistrează la creditele în euro FOTO Adevărul

Numărul restanţierilor persoane fizice la bănci şi instituţii financiare nebancare (IFN) a crescut în luna iunie cu 14.715 faţă de luna precedentă, până la 754.228 de persoane, nivel-record din ianuarie 2013, iar valoarea restanţelor a ajuns la un vârf al ultimilor doi ani, potrivit publicate de Banca Naţională a României.

Banca centrală a publicat, în al şaselea raport lunar din acest an, atât datele aferente lunii iunie, cât şi pe cele pentru luna iulie. Raportul arată că, după creşterea puternică din iunie, numărul de restanţieri a scăzut în luna iulie la 745.443. În luna mai, numărul de restanţieri era de 739.513. 

Un număr al restanţierilor la bănci şi IFN-uri atât de ridicat precum cel din iunie nu a mai fost înregistrat din ianuarie 2013, când 756.850 de persoane erau înregistrate cu rate neplătite la timp, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Luna iunie a fost a şasea lună la rând în care numărul restanţierilor a crescut. 

Valoarea sumelor restante a crescut în luna iunie la 11,66 miliarde lei (2,58 miliarde euro), nivel maxim al ultimilor doi ani, de la 11,53 miliarde lei în luna mai, dar a coborât în iulie la 11,02 miliarde lei, cea mai mică valoare din noiembrie 2014. Din totalul sumelor restante, cele la creditele în euro au avut cea mai mare valoare în luna iulie, de 4,6 miliarde lei, urmate de restanţele la împrumuturile în lei (4,25 miliarde lei) şi la cele la creditele în franci elveţieni (2,11 miliarde lei).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite