Modificarea ROBOR. Teodorovici s-a răzgândit: Noua formulă de calcul se va aplica doar pentru creditele noi. Schimbarea, de luna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a declarat marţi că indicele care va înlocui ROBOR se va aplica doar pentru creditele noi, iar cei cu credite în derulare trebuie să se refinanţeze pentru a beneficia de noile condiţii. Schimbarea modului de calcul al ratelor la credite va începe de luna viitoare, a precizat el.

„Aceasta este o discuţie care încă se mai poartă zilele acestea, până la şedinţa de Guvern. Propunerea noastră va fi aceea ca de la un moment după apariţia ordonanţei de urgenţă, undeva poate o lună de zile sau ceva de genul ăsta, să se treacă la această (nouă formulă de calcul, n.r.). Clar noilor credite se va aplica, iar pentru creditele în derulare, formula de schimbare este cea a cererii de refinanţare. Cei care au credite vor face, probabil, o cerere de refinanţare la aceeaşi bancă sau la alte bănci, bazat pe noua formulă de calcul, iar dacă noua dobândă va fi mai atractivă, clar omul ca decide să se refinanţeze. Dacă va fi de la altă bancă clar va fi concurenţă între bănci pentru a oferi românilor o finanţare mai ieftină”, a spus Teodorovici, întrebat de jurnalişti despre perspectivele modificării ROBOR, scrie profit.ro.

Săptămâna trecută, Teodorovici spunea exact opusul: noua formulă de calcul se va aplica implicit pentru creditele în derulare. „Dacă vorbim despre un ROBOR, oricare ar fi formula de calcul şi dacă implică modificări faţă de ce este astăzi în contract, implicit se vor modifica şi contractele aflate în derulare”, spunea Teodorovici în contextul unei întâlniri cu reprezentanţi ai sistemului bancar. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite