„Investeşte în tine“, bilanţ la două săptămâni de la start

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CEC Bank a anunţat primele rezultate ale Programului „Investeşte în tine” finanţat de Guvernul României 2018, prin care tinerii pot accesa un credit cu dobândă zero.

În două săptămâni de la demararea Programului „Investeşte în tine”, CEC Bank a primit prin unităţile sale teritoriale peste 500 de solicitări de finanţare din partea potenţialilor clienţi, numărul acestora fiind în continuă creştere.

Din totalul solicitărilor, 220 cereri de credit au documentaţia completă şi sunt în curs de analiză, iar 10 credite au fost deja aprobate. Astfel, la finalul săptămânii trecute, banca semna primele contracte de credit cu beneficiarii programului. 

Circa 50% din numărul solicitanţilor este reprezentat de tineri cu vârstă cuprinsă între 16 şi 26 de ani neîmpliniţi, tineri înscrişi atât în sistemul de învăţământ, cât şi la cursuri de specializare. Banca a beneficiat de implicarea activă a fondurilor de garantare în cadrul acestui Program, înregistrându-se un număr de aproximativ cinci solicitări de garantare în cazul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) şi una în cazul Fondului Român de Contragarantare (FRC), solicitare ce a primit deja rezoluţie pozitivă. 

„Prin implicarea în Programul guvernamental «Investeşte în tine» dezvoltat de Ministerul Finanţelor Publice şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, CEC Bank continuă politica de susţinere a finanţărilor acordate persoanelor fizice, contribuind totodată la procesul de formare şi pregătire profesională şi de îmbunătăţire a calităţii condiţiilor de viaţă”, a declarat Mihaela Popa, Director general - Preşedinte al Comitetului de Direcţie al CEC Bank, interimar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite