Elevii primesc de astăzi alocaţii majorate cu 20%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani româneşti foto voxbiz.ro

Alocaţiile intră de la 1 februarie mărite cu 20%.  Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, afirmă că următoarea majorare depinde de decizia Parlamentului.

„Alocaţiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocaţiilor avem o lege în Parlament şi vom vedea în Parlament dacă se menţine şi a doua tranşă de 20%”, a spus Raluca Turcan.

Potrivit acesteia, următoarea majorare a alocaţiilor ar putea avea loc în iulie sau august, potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii a scris pe Facebook la finalul anului trecut că alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie. Astfel, alocaţia pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani va ajunge la suma de 214 lei pe lună.

 „Alocaţiile pentru copii vor creşte cu 20% de la 1 ianuarie 2021, conform calendarului stabilit, exact cum am promis. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani vor primi, din ianuarie, 214 lei lunar”, a notat atunci Turcan.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite