Cine va fi afectat de limitarea creditării, abia adoptată de BNR prin micşorarea gradului de îndatorare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Credit - documente - banca FOTO 123 RF

Limitarea pragului de îndatorare la 40% din venit pentru creditele în lei şi 20% pentru cele în euro nu va afecta creditele imobiliare, ci doar pe cele pentru nevoi personale, consideră Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR).

"Această reglementare priveşte îndeosebi creditele mici. Ele sunt şi cele mai periculoase. Credite de nevoi personale, credite pentru un aragaz, pentru un televizor. Creditele mari, la locuinţe, în general au avut rate de neperformanţă mai mici. Ratele mari de neperformanţă au fost la creditele joase. În general, în România, nu a fost o avalanşă de cumpărări de locuinţe şi nu va fi nici de aici încolo, din păcate. Dacă facem nişte socoteli o să vedem că în timp ce în Statele Unite ale Americii din totalul creditării 20% erau credite de consum şi 80% credite imobiliare, încoace spre Marea Britanie, Franţa Germania, tot pe acolo, sau între 70 şi 80% credite pentru locuinţe, prin Polonia şi Cehia 50%, 40% prin Ungaria, la noi creditele pentru locuinţe din totalul creditelor nu depăşeau 20%. Tot pe aici vom rămâne. În general, cine are bani să-şi ia o locuinţă are şi un venit mai mare. Nu va fi o schimbare majoră în ceea ce priveşte creditarea imobiliară", a spus Adrian Vasilescu, citat de Agerpres.

Acesta a explicat că, în momentul de faţă, după sistemul vechi, media pieţei în ceea ce priveşte gradul de îndatorare era la creditul ipotecar la 47% şi va coborî la 45% pentru prima locuinţă. Pentru consum, media pieţei era până acum 45% şi scade la 40%.

De asemenea, Adrian Vasilescu a declarat că sistemul actual merge până la 31 decembrie. Abia din 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare noua reglementare, dar pentru creditele pentru care s-a făcut cererea de creditare sau au fost deja aprobate se va aplica vechiul regulament şi după 1 ianuarie.

"Pentru creditele mici este o schimbare importantă care fereşte de supraîndatorare. Nu creditarea pentru locuinţe va fi afectată în primul rând pentru că aici vin oamenii cu venituri mai mari", a afirmat Adrian Vasilescu.

Nivelul maxim al gradului de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei şi 20% la cele în valută începând din 1 ianuarie 2019, în timp ce pentru pentru creditele aferente achiziţionării primei locuinţe rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale, potrivit Regulamentului pentru modificarea condiţiilor de creditare aprobat, miercuri, de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Toate solicitările de credit formulate înainte de 1 ianuarie 2019, inclusiv cele aferente unor programe guvernamentale adresate clienţilor persoane fizice, precum programul Prima Casă, se soluţionează pe baza reglementării de la momentul depunerii cererii la bancă, chiar dacă acordarea creditului are loc după 1 ianuarie 2019.

De asemenea, creditele acordate exclusiv în scopul rambursării datoriilor aferente creditelor contractate anterior intrării în vigoare a proiectului de regulament sunt exceptate de la noile cerinţe privind gradul de îndatorare. Acest lucru nu este valabil, însă, pentru refinanţările ce presupun şi acordarea unui credit suplimentar celui/celor existent(e).

Banca centrală oferă şi un exemplu cu privire la impactul noului regulament asupra nivelului ratelor maxime contractate de debitori. Astfel, pentru o persoană cu un venit net de 3.000 de lei, rata lunară maximă este de 1.413 lei până la 31 decembrie 2018, urmând ca de la 1 ianuarie 2019 să nu depăşească 1.200 de lei. În cazul unei gospodării formate din doi adulţi şi doi copii, cu venituri totale de 5.000 lei net lunar, rata maximă va fi de 2.000 de lei din ianuarie anul viitor, faţă de 1.996 lei în prezent.

În ceea ce priveşte îndatorarea la nivel individual pe segmentul creditelor ipotecare, media pieţei până la 31 decembrie este de 47% urmând ca, după 1 ianuarie, să scadă la 40% (45% pentru prima locuinţă). De asemenea, la creditele de consum, gradul de îndatorare la nivel individual este de 45% urmând să se reducă la 40% din 2019.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite