Câţi bani au strâns românii la Pilonul III

Câţi bani au strâns românii la Pilonul III

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de peste 2 miliarde de lei, la 31 decembrie 2018, în creştere cu 12,18% comparativ cu nivelul de la 31 decembrie 2017, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), scrie Agerpres.

Ştiri pe aceeaşi temă

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 1,2 miliarde de lei, respectiv 60,14%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 402,990 milioane de lei (20,14%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 129,588 milioane de lei, respectiv 6,48% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul III era de 2 miliarde de lei, la 31 decembrie 2018, iar valoarea activului net era de 1,997 miliarde de lei.

Fondurile de pensii facultative aveau 472.160 de participanţi la 31 decembrie 2018.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Aegon Esential, Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, BRD Medio, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare şi Stabil. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: