BNR marchează 100 de ani de la „anul cu 352 de zile“, prin lansarea unei monede de argint

Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la adoptarea calendarului gregorian de către România.

Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei prezintă portretele şi numele regelui Ferdinand I (în dreapta) şi prim-ministrului Ion I.C. Brătianu (în stânga), în vremea cărora România a adoptat calendarul gregorian, două citate din actul normativ: ,,Se aprobă de Noi adoptarea calendarului Gregorian.' şi ,,Ziua de 1 Aprilie 1919 devine 14 Aprilie 1919.', titulatura actului normativ ,,Decret-Lege 1053/1919', inscripţia în arc de cerc 'ROMANIA', valoarea nominală '10 LEI', stema României şi anul de emisiune '2019'.

Reversul monedei redă reprezentarea unui ceas astronomic şi inscripţia circulară '100 DE ANI DE LA ADOPTAREA CALENDARULUI GREGORIAN'.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 300 monede din argint.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 350,00 lei.

Monedele din argint cu tema 100 de ani de la adoptarea calendarului gregorian de către România au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

An cu 352 de zile

Un an din istoria României a fost mai scurt cu 13 zile. 1919 a avut doar 352 de zile, iar motivul a fost trecerea ţării noastre de la calendarul iulian la calendarul gregorian. România a fost una dintre ultimele ţări europene care au adoptat calendarul folosit de ţările occidentale, motivul principal fiind faptul că în Transilvania se folosea deja stilul nou şi era necesară unificarea între provinciile istorice şi din acest punct de vedere.

”Stilul vechi” şi ”stilul nou” în domeniul măsurării timpului datează din anul 1582, când Papa Grigore al XIII-lea (foto jos) a decretat trecerea lumii catolice de la calendarul iulian la unul nou denumit gregorian. Motivele erau, în principal, religioase, reprezentate de Sărbătoarea Paştelui, dar şi o diferenţă de 10 zile care se crease între calendarul solar şi calendarul fazelor lunii. Astfel, potrivit decretului papal, ziua de 4 octombrie a fost urmată de ziua de 15 octombrie. Decretul a fost adoptat treptat de statele din vestul, centrul şi nordul Europei, dar Ţările Ortodoxe au refuzat schimbarea din motive religioase.

La începutul Primului Război Modial, diferenţa dintre cele două stiluri ajunsese la 13 zile. Data de la Bucureşti nu corespundea cu data din capitalele aliate, Paris sau Londra, creând mari probleme de comunicare. Mai mult, în România era prezentă misunea militară franceză condusă de Generalul Berthelot, care lucra după calendarul gregorian. 

Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în timp ce Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi. Astfel, după Marea Unire, una dintre priorităţile Guvernului a fost trecerea la calendarul gregorian. Necesitatea reformei calendarului era una de ordin intern şi extern, de consolidare şi modernizare a noului stat unitar. Alinierea la standardele europene era considerată o condiţie a progresului şi modernizării, în contextul în care, pe plan internaţional, se căutau soluţii pentru unificarea diferitelor unităţi de măsură. Ziua de 1 aprilie 1919 pe stil vechi a devenit 14 aprilie pe stil nou. Anul 1919 a devenit mai scurt cu 13 zile, având doar 352 de zile. 

Cum afecta stilul vechi economia ţării

”În România, printre cele mai afectate de menţinerea calendarului iulian erau industria şi comerţul, în special acele părţi care intrau frecvent în contacte la nivel extern. Comercianţii şi industriaşii români care făceau schimburi cu străinătatea erau nevoiţi să respecte patru scadenţe pe lună, faţă de două cât era obişnuit (la 1 şi 15 ale lunii, atât după calendarul românesc, cât şi după cel occidental).

O altă problemă deosebită se punea şi în cazul statisticii. Statisticile româneşti erau greu de folosit, iar unele instituţii sau ministere erau obligate prin forţa lucrurilor să redacteze statistici în stilul nou. Astfel, băncile, poşta, telegraful, căile ferate şi altele au fost nevoite să adopte anticipat calendarul gregorian. Reţinerile faţă de introducerea calendarului gregorian îşi aveau originea în special în dogmele religioase, dar şi aici exista o breşă, întrucât Biserica română avea în sânul ei precedentul bisericilor din Transilvania şi Banat, unde stilul nou fusese deja adoptat.

Per ansamblu, se crease un decalaj între România şi Europa de Vest, tocmai într-un moment în care contactele se intensificau şi nevoia de «sincronizare» se simţea tot mai acut. Astfel, spre exemplu, atunci când în Europa Occidentală se sărbătorea Anul Nou, în România era abia noaptea dintre 19 spre 20 decembrie, afirmă istoricul Ioan Agrigoroaiei în lucrarea ”România interbelică”.

Au existat intenţii privind trecerea la stilul nou şi pe vrea domniei lui Cuza, iar ulterior s-a stabilit ca schimbarea să aibă loc la 19 iulie 1900, dată care ar fi urmat să devină 1 august 1900. A fost înfiinţată şi o comisie cu nume mari din ştiinţa românească de la acea dată. Raportul întocmit comisie a fost prezentat în Parlament la 15 martie 1900. Trimis mai departe, proiectul de reformă s-a blocat în comisiile de specialitate şi a fost uitat. Iniţial, calendarul gregorian a fost adoptat doar la nivelul armatei, în luna februarie 1919. În data de 5/18 martie 1919, Consiliul de Miniştri condus de Ion I.C. Brătianu a adoptat Decretul-lege nr. 1.053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, publicat în Monitorul Oficial în 6 martie. Conform decretului, ziua de 1 aprilie 1919 stil vechi devenea oficial ziua de 14 aprilie stil nou. De la acel moment, toate datele din România s-au scris conform calendarului gregorian.

Biserica Ortodoxă a fost reticentă

Biserica Ortodoxă Română s-a dovedit în continuare foarte reticentă în a adopta stilul nou. În urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol din 1923, Biserica Ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian. Hotărârile conferinţei au provocat disensiuni în urma cărora lumea ortodoxă s-a împărţit în două: pe de o parte Biserica Ortodoxă Greacă, Română, Bulgară, Patriarhia Constantinopolului, a Alexandriei şi mai târziu a Antiohiei, care au acceptat noul calendar gregorian, şi, pe de altă parte Biserica Ortodoxă Rusă, Sârbă şi părţi din Biserica Ortodoxă Greacă, Bulgară şi Română, Sf. Munte Athos şi Patriarhia Ierusalimului, care au păstrat calendarul iulian până astăzi. Biserica Ortodoxă Română a trecut, oficial, la noul calendar anul următor, în octombrie 1924.